Răspunsul unității:
Activăm în domeniul ospitalității de peste 17 ani și, de-a lungul timpului, am primit atât recenzii pozitive, cât și negative, ceea ce este normal, pentru că gusturile și așteptările diferă de la turist la turist. Cu toate acestea, este pentru prima dată când un oaspete depune un efort susținut pentru a publica feedback-uri negative pe toate platformele unde este listată locația noastră.
Având în vedere sesizările ulterioare, vă oferim un răspuns punctual, nu înainte de a menționa că, în perioada sejurului, nu ați dat niciun semn că ați fi fost nemulțumită. Dimpotrivă, ați solicitat chiar un late check-out, ceea ce ne-a indicat că v-ați simțit confortabil și ați dorit să mai rămâneți — fiind cu atât mai greu de înțeles tonul general al recenziei ulterioare.
Curățenia și camerele – Camerele sunt curățate cu atenție înainte de fiecare check-in. Acestea sunt amenajate conform clasificării de 3 stele, cu dotări moderne și funcționale, fiind renovate aproximativ acum 3 luni. Până acum, majoritatea oaspeților noștri au apreciat atât curățenia, cât și confortul oferit.
Apa – Este alimentată atat din sursă proprie cat si din reteaua publica, cu presiune reglată electronic. În perioadele caniculare, debitul poate fi redus, dar nu se oprește niciodată complet. Monitorizăm constant funcționarea sistemului.
Jacuzzi-ul – Este disponibil la cerere, contra cost, și este igienizat înainte de fiecare utilizare. Nu este menținut în funcțiune în permanență din motive de siguranță și igienă. În timpul sejurului dvs. nu a fost solicitat.
Parcarea – Nu avem o parcare dedicată, dar în curtea pensiunii pot fi parcate în siguranță 2–3 autoturisme. Această informație este menționată și în descrierea locației.
Pisici și muște – Fiind într-o zonă de munte, prezența insectelor sau a animalelor este firească. Pisicile nu ne aparțin in totalitate dar sunt pisici din vecini care sunt hrănite frecvent de turiști, ceea ce le fac sa revina. Nu sunt multe, nu sunt agresive și nu intră în casă.
Timpul liber – Oferim servicii de cazare, nu organizăm activități turistice. Cei care ne aleg o fac tocmai pentru liniștea, natura și peisajul zonei. Fiecare turist își organizează timpul după preferințe — drumeții, relaxare, socializare etc.
Magazine și restaurante – Primul magazin este la aproximativ 5 minute de mers pe jos, iar opțiuni pentru servirea mesei există în zonă, la distanțe rezonabile. Locația noastră nu este izolată; dimpotrivă, se află în interiorul unei comunități rezidențiale liniștite.
Apreciem feedback-ul sincer și constructiv, dar considerăm că multe dintre afirmațiile dvs. nu reflectă realitatea obiectivă a sejurului. Ne pare rău că nu am fost alegerea potrivită pentru dvs. și vă dorim experiențe mai în acord cu stilul dumneavoastră de vacanță pe viitor.