Pe internet arata ca un loc de vis, dar cand ajungi acolo incepi sa te intrebi daca chiar merita sa bati drumul. Am stat de vineri pana duminica si m-a bucurat doar faptul ca eram cu familia.
Apa ni s-a explicat ca este cu portia, drept urmare duminica dimineata ne-am spalat cu apa din sticla si nu am putut spala vase sau trage apa la wc. Cand am rugat sa se faca mai multa caldura fiind cu copii mici, administratorul ne-a intrebat daca nu e totusi cam devreme, desi afara erau aproape 0 grade.
Structura cabanei subreda, terasa din spate, desi incapatoare, era dintr-un lemn vechi si uscat. O parte din ea s-a si rupt creand o gaura super adanca in care unul dintre noi a si cazut lovindu-se destul de tare. Treptele sunt inguste si inalte, fapt care m-a ‘ajutat’ sa imi luxez glezna.
Am rugat sa ne ajute cu un foc de tabara, cum scrie pe site, ca este disponibil. Proprietarul ne-a spus ca se poate dar domnul administrator ca nu, caci nu avea lemne. I-am spus ca e ok cu orice lemne, chiar si cele pe care le foloseam la gratar, ne-am oferit sa aducem noi lemne dar nu si nu. Locul pt focul e tabara aperent nu e pentru foc.
Loc frumos, dar neingrijit.