A-frame Raul
Moieciu, sat Măgura
11.10.2026 - nota: 10
Am petrecut un weekend de octombrie minunat la această căbănuță super cozy. Înăuntru este foarte curat, sunt panouri radiante pentru căldură, apa foarte caldă, lenjeria de pat de calitate, prosoape noi și de calitate. La bucătărie există farfurii, castroane, tacâmuri, cam tot ce este nevoie. Nu există cuptor cu microunde, dar există un mic cuptor electric și două ochiuri de aragaz cu butelie.
Gazdele au fost foarte primitoare. Peisajul este spectaculos, într-un punct înalt al satului. De la drumul asfaltat se mai urcă cca. 3 km pe drum de țară, deci pentru sezonul rece e recomandat 4x4.
Afară există grătar, loc de joacă pentru copii cu trambulină, tiroliană, leagăn, groapă de nisip. Este și zona de făcut foc de tabără și am avut la dispoziție lemne.
La 10 minute pe jos există un magazin sătesc de unde am cumpărat lapte proaspăt muls. La 40 de minute pe jos am găsit restaurantul La Măgura, unde am mâncat foarte bine și cu prețuri acceptabile.
E mult mai frumos decât în pozele de prezentare.

06.09.2026 - nota: 10
O experiență minunată, de la început până la sfârșit! Totul a fost la superlativ: cabana este superbă, foarte curată, primitoare și amenajată cu mult bun gust. Priveliștea este absolut spectaculoasă, iar liniștea și natura din jur sunt exact ceea ce ai nevoie pentru câteva zile de relaxare. Ne-am simțit extraordinar de bine și ne-a fost greu să plecăm. Se vede că fiecare detaliu a fost gândit pentru confortul oaspeților. Gazdele au fost foarte amabile și atente.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
04.09.2026 - nota: 10
Am petrecut trei zile minunate la aceasta cabană cochetă, totul este impecabil, utilată cu tot ce este nevoie, canapeaua din living confortabilă, afară la fel toate dotările pentru relaxare. Priveliștea este uimitoare.
priveliștea
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
priveliștea
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
30.08.2026 - nota: 10
Totul este minunat și foarte frumos. Peisajul este mult mai frumos decât în poze.
Aici veți găsi tot ce aveți nevoie este echipata cu cele necesare, curatenie de nota 10 la fel și proprietarii, noi ne-am simțit minunat.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Aici veți găsi tot ce aveți nevoie este echipata cu cele necesare, curatenie de nota 10 la fel și proprietarii, noi ne-am simțit minunat.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
25.08.2026 - nota: 9.83
Căsuță utilată cu tot ce trebuie și foarte curat, priveliște de poveste.ne-am odihnit în liniște câteva zile departe de zgomot.pentru grătar totul amenajat.
cu siguranță revenim.bucatarie interioara amenajata.
Pentru familie cu copii este super, teren de joc cu tiroliană, bătută, scrinciob, gazda primitoare.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos și va asteptam cu drag!

16.08.2026 - nota: 10
Un loc și o vedere care te lasă fără cuvinte, liniște, ai tot ce îți trebuie la cabana, grătar, spatiu cu tot ce îți trebuie sa faci un ceaun, pentru copii foarte multe chestii de joaca, trambulina, leagăne, tiroliană, personalul de nota 10, sunt niște oameni foarte amabili.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
12.08.2026 - nota: 10
O experienta minunata! Totul a fost la superlativ: cabana este superba, foarte curata, confortabila si amenajata cu mult gust. Locatia este deosebita, iar privelistea este absolut minunata. Gazdele au fost foarte amabile si atente la toate detaliile. Ne-am simtit excelent!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
10.08.2026 - nota: 10
Localizata în mijlocul naturii, o liniște care te deconectează de zgomotul zilnic. Atmosferă ideala pentru a îți găsi liniștea. Nu ezita sa alegi aceasta locație, te va purta într-o alta lume, la care pana acum doar ai visat.
Este un loc retras, te poți bucura de natură, nu îți lipsește nimic, te trezești dimineața în mijlocul naturii și îți poți bucura ochii cu peisajul ce se deschide în fața ta. Se pot vedea Craiul și Bucegiul de jur imprejur , ai acces cu mașina pana la locație.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Este un loc retras, te poți bucura de natură, nu îți lipsește nimic, te trezești dimineața în mijlocul naturii și îți poți bucura ochii cu peisajul ce se deschide în fața ta. Se pot vedea Craiul și Bucegiul de jur imprejur , ai acces cu mașina pana la locație.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
06.08.2026 - nota: 10
Am petrecut 3 zile minunate. Ce poate să fie mai frumos decat sa te trezesti si prima imagine pe care o vezi sunt muntii Bucegi si imprejurimile?
Gazdele au fost super amabile, desi spatiul nu este foarte mare, are absolut tot ce ii trebuie pentru a te simti bine.mai presus de toate este privelistea care ti se ofera din curte si casa. Superb!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Gazdele au fost super amabile, desi spatiul nu este foarte mare, are absolut tot ce ii trebuie pentru a te simti bine.mai presus de toate este privelistea care ti se ofera din curte si casa. Superb!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
27.07.2026 - nota: 10
Locația este de vis, liniște, vederea panoramică către munți este absolut uimitoare. Aici te poți deconecta complet. Locația este excelentă pentru familiile cu copii, au amenajat și un mic loc de joacă pentru copii, este foarte curat.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
21.06.2026 - nota: 10
Am avut o experiență minunată la această cazare la munte! Locația superbă ne-a impresionat încă de la început, iar privelistea care îți taie respirația ne-a făcut să ne simțim în mijlocul naturii. Fiecare dimineață începea cu un peisaj de vis, iar liniștea din jur ne-a oferit relaxarea de care aveam nevoie. Condițiile foarte bune de cazare ne-au asigurat confortul. Fie că vrei să faci drumeții sau pur și simplu să te bucuri de natura înconjurătoare, această cazare este locul ideal.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
14.06.2026 - nota: 10
O locație extraordinara, o familie primitoare. Foarte curat atât in interior cat si la exterior. Liniște, priveliște de milioane. Ne-a plăcut atât de mult încât am rezervat si pentru luna viitoare! Este localizata intr o zona retrasa, nu trec masini, nu sunt vecini care sa deranjeze. Felicitări proprietarilor pentru cum au întreținut-o!!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!!!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!!!
01.06.2026 - nota: 9.33
Locația amenajată plăcut, retrasă de tot ce înseamnă cotidian, cu spațiu de joacă pentru copii, loc pentru grătar, oază de liniște și cu peisaje de nu reușești să le cuprinzi pe toate cu privirea și mai ales să le străbați cu piciorul într-un timp scurt, avem o țară minunată.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!!
Turist necazat, a notat doar comunicarea cu personalul unității în 22.04.2026. - nota: 10
A fost prima data cand am ajuns la aceasta frumoasa cabana si avem numai cuvinte de lauda: curatenie, liniste, peisaj minunat, dotari de exceptie, atentie la detalii, foisor, loc de joaca pentru copii etc.
Proprietarii sunt foarte amabili si focusati pe confortul turistului. Am apreciat faptul ca ne-au primit doar pentru o noapte si au facut tot posibilul sa ne simtim bine. A-frame Raul este un minunat refugiu in natura.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Proprietarii sunt foarte amabili si focusati pe confortul turistului. Am apreciat faptul ca ne-au primit doar pentru o noapte si au facut tot posibilul sa ne simtim bine. A-frame Raul este un minunat refugiu in natura.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
20.04.2026 - nota: 10
O locație minunată cu vedere la munte, o cazare excelentă cu toate condițiile moderne, ambalate rustic în vârf de munte! Drumul de acces este ok. Gazda este amabilă și a pus la dispoziție tot ce ai nevoie să te simți ca acasă! Curățenie impecabilă! Totul de nota 10!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
09.02.2026 - nota: 10
A fost o cazare de vis! Am fost cazați două nopți în februarie, totul a fost perfect, de la utilitățile pe care le are cabana, curățenia si decoratiunile interioare deosebite, până la peisajul mirific al satului Magura. Gazda de nota 10!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
24.01.2026 - nota: 10
A fost o cazare de vis! Am fost in ianuarie pentrru 2 nopti si a fost minunat. In prima zi a nins ca-n povesti, a 2-a zi soare, stralucea totul in jur. Nu am nimic de obiectat, desi sunt o fire pretentioasa. Am avut tot ce ne trebuie, gazdele au fost super ok!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
24.01.2026 - nota: 10
15.01.2026 - nota: 10
Am petrecut Revelionul la A-Frame Raul. Este un loc nemaipomenit, cu o priveliste superba. Este echipat cu tot ce trebuie pentru un sejur de cateva zile. Faptul ca te trezesti si poti vedea din pat Bucegii este de nepretuit. Eram singuri, a fost liniste, am petrecut un sejur foarte reusit. Sunt foarte multe trasee pentru drumetii in zona, daca vrei o vacanta activa. Per total ne-am simtit foarte bine la dvs!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
22.12.2025 - nota: 10
Am avut parte de o ședere absolut minunată la a Frame raul și recomand din toată inima această locație. Peisajul este de-a dreptul spectaculos, oferind o priveliște minunată și o liniște binemeritată, perfectă pentru relaxare și deconectare.
Dincolo de frumusețea naturii, merită menționate dotările și curățenia, ambele la superlativ. Totul este modern, bine întreținut și impecabil de curat, ceea ce a contribuit enorm la confortul nostru.
Ceea ce face, însă, ca experiența să fie cu adevărat specială sunt gazdele — niște oameni minunați, primitori și foarte atenți la detalii. Ne-am simțit ca acasă!

08.12.2025 - nota: 10
02.12.2025 - nota: 10
Superb! Un loc excelent pentru cei care vor să își încarce bateriile pentru tot restul zilelor, liniște și confort în același timp. Peisajul este mirific, cabana a fost dotată și utilată cu tot ce este nevoie, apă caldă, căldură, curățenie, grătar. Gazdele au fost primitoare si foarte de treabă.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
23.11.2025 - nota: 10
Este o cabană foarte curată și bine utilată, amplasată într-o zonă liniștită cu priveliști superbe spre munți, oferind gazde primitoare, facilități excelente precum terasă, grătar, loc de joacă și hamace, fiind ideală pentru familii sau cupluri care caută liniște, natură și confort, într-un cadru retras perfect pentru relaxare și deconectare.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
27.10.2025 - nota: 10
Am fost cazați pentru doua nopți la această cabană, totul foarte frumos, curatenie, liniște, peisaje de vis. Am petrecut un weekend in care ni s-au încărcat bateriile pentru un an!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
20.10.2025 - nota: 10
13.10.2025 - nota: 10
13.10.2025 - nota: 10
28.09.2025 - nota: 10
Am petrecut 3 zile minunate la această căsuță A-frame alături de soțul meu și cei doi copii. Căsuța este foarte călduroasă și confortabilă, perfectă pentru o vacanță liniștită în familie. Bucătăria bine utilată ne-a fost de mare ajutor, iar zona este extrem de liniștită, cu o priveliște absolut spectaculoasă.
Copiii s-au bucurat din plin de locul de joacă și de tiroliană, iar noi, părinții, am apreciat grătarul, șezlongurile și hamacul care au făcut atmosfera și mai relaxantă. Este un loc unde te poți deconecta cu adevărat și unde te simți ca acasă.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Copiii s-au bucurat din plin de locul de joacă și de tiroliană, iar noi, părinții, am apreciat grătarul, șezlongurile și hamacul care au făcut atmosfera și mai relaxantă. Este un loc unde te poți deconecta cu adevărat și unde te simți ca acasă.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
23.09.2025 - nota: 10
Minunat! Un loc excelent pentru cei care iubesc natura, liniștea și care vor să aibă și confort în același timp. Peisajul este superb, cabană dotată și utilată cu tot ce este nevoie, apă caldă, căldură, curățenie, proprietatea foarte frumoasă, gazdele ok.
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
Răspunsul proprietății:
Multumim frumos!
13.09.2025 - nota: 10
Locația este remote, foarte liniștită și cu o priveliște spectaculoasă.
Proprietatea extrem de curată și bine pusă la punct din punct de vedere al dotărilor (așternuturi, prosoape, ustensile pentru gătit, aparat de cafea)
Gazda foarte primitoare și comunicativă.