Localitatea Cincu

Descrierea localității și informații utile turiștilor.

Despre Cincu

Cincu (în germană Grosschenk, în maghiară Nagysink) este o comună în județul Brașov, Transilvania, România, ă din satele Cincu (reședința) și Toarcla.

Așezarea a fost întemeiată de coloniștii sași la mijlocul secolului al XII-lea, pe un platou situat între râurile Olt și Hârtibaciu. Ea a devenit în scurt timp centrul de Schenk (din cuvântul german Schenk = cârciumă), menționat pentru prima oară într-un document din 1329.

Biserica închinată Fecioarei Maria, cu turn central pe vest, este cea mai mare bazilică romanică aflată într-un sat săsesc și un unicat din punct de vedere al poziționării ei planimetrice: este așezată pe o colină care coboară abrupt pe trei laturi, astfel încât nu trebuia să fie apărată decât în partea de vest.

Fortificarea bisericii a avut loc între 1522-1526, așa cum o dovedesc inscripțiile din cor și din navă, dar a mai suferit modificări după trecerea pericolului turcesc și după incendiul din 1789.

Zidurile fortificației care împrejmuiau cândva biserica au fost deteriorate în timp și mai măsoară doar 2-3 metri pe trei dintre laturi, iar pe cea dinspre vest și mai puțin.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cincu,_Bra%C8%99ov



Vezi toate unitatile de cazare din Cincu