Casa Palaghia este situată pe strada principală a satului 2 Mai, aproape de ieșirea către Vama Veche.
Accesul către plajă este rapid, în maxim cinci minute de mers pe jos, fie că doriți să mergeți către Micul Golf, fie către plaja mare.
În apropierea locației noastre, la mai puțin de un minut de mers pe jos, se află numeroase terase și restaurante: Carul cu Scoici, Dinamo, terasa Margo, restaurant Bianca, trei magazine alimentare, farmacie, statie taxi, statie autobuz către Vama Veche.
Punem la dispoziția oaspeților noștri 9 camere spațioase, răcoroase, dotate cu televizor, frigider și grup sanitar propriu și două camere dotate cu frigider și tv, pentru care grupul sanitar se află în curte.
Curtea este mare și umbroasă, cu multe locuri exterioare de servit masa sau de relaxare,
Există un foișor pentru grătar, echipat cu chiuveta, dar și cu un loc de servit masa.
Locul de joacă pentru copii este generos, umbros, dotat cu două trambuline, tobogan, leagăne pentru copii, căsuțe de joacă, balansoar, groapă cu nisip, dar și cu locuri de relaxare pentru adulți: leagăn mare de lemn, șezlonguri, hamac, fotolii și măsuțe unde pot servi băuturi răcoritoare în timp ce îi țin pe cei mici sub supraveghere.
Bucătăria deschisă din curte este spațioasă și este dedicată exclusiv turiștilor, echipată complet cu veselă necesară preparării și servirii mesei, căni, cești, pahare, cană electrică pentru fierberea rapidă a apei, aragaz, frigider cu congelator, cuptor cu microunde, prăjitor de pâine.
Locurile de parcare din fața curții sunt gratuite, însă pentru că numărul lor este limitat, parcarea în fața casei este garantată în limita disponibilității. La nevoie, gazdele vă pot ajuta și ghida să găsiți un loc de parcare în imediata apropiere.
Cine sunt gazdele dumneavoastră?
Casa Palaghia nu este o afacere de familie, ci o tradiție de familie, începută de bunici în anii `60, atunci când închiriau `camerele bune` artiștilor și spiritelor libere care populau 2 Mai-ul în timpul verii și care sunt creatorii de drept ai acestui aer boem și relaxat care încă mai învăluie satul.
În spiritul acestei tradiții, copiii și nepoții merg mai departe. Am construit, investit, decorat, încercând să împacăm trecutul cu prezentul, astfel încât să creem o atmosferă relaxată și relaxantă, în care oaspeții noștri să se bucure de libertate, de spațiu personal, de natură și într-o oarecare măsură, de viața la curte.
Suntem o familie primitoare, care credem în comunicare și o încurajam insistent, în ideea de a face sejurul oaspeților noștri cât mai plăcut.
Acceptăm copii de toate vârstele. Copiii până la vârsta de 3 ani care dorm în pat cu părinții beneficiază de gratuitate. Copiii peste 3 ani (inclusiv) sunt considerați adulți.