Descrierea localității și informații utile turiștilor.
Mănăstirea Cocoșu a luat ființă pe raza comunei Niculițel în anul 1833, pe locul unde în a doua jumătate a secolului al XVII-lea exista un schit de sihastrii. Denumirea și-a luat-o de la `Dealul Cocoșului`, din apropiere. Întemeietorul mănăstirii a fost arhimandritul Visarion, român de prin părțile Făgărașului, ajutat de ucenicii săi Gherontie și Iasaia. Întors în țară după o ședere de șapte ani la mănăstirile de la Muntele Athos, Visarion a dorit să întemeieze o mănăstire. Impresionat de frumusețea locurilor de la Dealul Cocoșului, de pădurile de tei din preajmă, a răscumpărat locul de la o proprietate musulmană.
Sprijinit de românii din zonă și de oierii transilvăneni veniți cu turmele la transhumanță, cei trei călugări au construit o biserică de formă dreptunghiulară. În anul 1841 autoritățile otomane au încuviințat funcționarea mănăstirii.
Reparată între anii 1842 și 1846, biserica a funcționat până în anul 1910, când a fost demolată, iar pe același loc s-a ridicat o nouă biserică.
Revenirea Dobrogei la vechea Românie în 1878, a deschis și mănăstirilor din dreapta Dunării un cadru nou de afirmare și dezvoltare a activității lor.
Mănăstirea a luat ființă sub stăpânirea otomană în anul 1846, odată cu plecarea unor călugări de la Mănăstirea Celic-Dere. Acești călugări au ridicat aici un schit ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere, compus din câteva chilii din chirpici și un paraclis.
În 1846 a fost ridicată din lemn, nuiele împletite și pământ biserica veche ce poartă hramul ”Înălțarea Domnului”. Din aceeși perioadă se mai păstrează și un corp de chilii. Un eveniment important în istoria așezământului monahal a avut loc în perioada starețului Filimon (1889-1905) când întreg schitul a fost afectat de un incendiu, biserica veche a mănăstirii scăpând miraculos.
În anul 1909 schitul intră sub jurisdicția Mănăstirii Cocoș, an în care încep lucrările la noua biserică a mănăstirii, ce poartă hramul ”Acoperământul Maicii Domnului”, a cărei construcție a durat până după primul război mondial. În anul 1959 schitul este desfiițat urmând ca în 1972 complexul monahal să fie redeschis ca metoc al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos. Din anul 1990 Saonul a redevenit mănăstire de sine stătătoare. Ansamblul mănăstiresc se află pe lista monumentelor istorice din România.
