Pensiunea Edera
Fundata, sat Fundata
14.10.2026 - nota: 10
Am rămas profund impresionați de această locație, naturalețea gazdei, mâncarea foarte bună și multă, faptul că am avut băuturi incluse pe tot parcursul sejurului și că am fost lăsați să petrecem până târziu în noapte (am închiriat întreaga locație). Aceste aspecte au făcut diferența și ne-au făcut să ne simțim minunat. Este locația perfectă pentru a te simți bine. Era să uit: șemineul din restaurant a creat o atmosferă caldă și plăcută.
13.10.2026 - nota: 10
O escapadă reușită cu colegi de muncă. Am avut parte de o petrecere între colegi de muncă și am fost foarte bine primiți de domnul Petruț, la Pensiunea Edera. Încă de la început ni s-a prezentat locația și ni s-au trasat niște mici reguli, normale, zic eu, adică putem să ne distrăm la maximum până la ce oră dorim, dar fără să facem stricăciuni sau lucruri pe care nu le-am face la noi acasă.
Mâncarea a fost demențială, foarte bună, gustoasă, multă și ca la mama acasă. Folosesc multe produse locale, făcute chiar în gospodărie. Camerele sunt foarte primitoare, rustice, călduroase, iar domnul Petruț, un om de nota 10.

04.10.2026 - nota: 10
Totul la superlativ. Proprietarii sunt de vis. Vă ajută cu absolut orice aveți nevoie, căldură mare în camere, mâncarea... De poveste. Bufet suedez și aveți fel și fel de mâncăruri tradiționale, diversificate și extrem de bune. Patul din cameră a fost cam micuț și a 3-a persoană doarme pe o canapea extensibilă, dar nu am mers acolo pentru camere. Curtea, peisajul, gazdele... sunt de nedescris.
Răspunsul proprietății:
Va mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi, si dumneavoastră a-ți venit cu gândul sa va simțiți bine si asta a făcut diferența .Ne-a făcut deosebita placere sa va găzduit si sper sa ne revedem. Zile frumoase va dorim,pentru ca le meritați

29.09.2026 - nota: 10
Am hotărât in ultimul timp sa facem o plimbare la munte si din mașină am făcut rezervare la aceasta pensiune. Am ajuns in jurul prânzului si am fost imediat cazati, ne-am bucurat din plin pe frumoasele peisaje iar seara am fost uimiți de bufetul foarte bogat, branzeturile sunt foarte bune, carnea la garnita cu mămăligă si murături iar papanași minunați.
În camera totul a fost ok, priveliște frumoasă, liniște si seara am avut si căldură. Micul dejun foarte bun, diversificat, produse din gospodărie, am cumpărat si pentru acasă.
În camera totul a fost ok, priveliște frumoasă, liniște si seara am avut si căldură. Micul dejun foarte bun, diversificat, produse din gospodărie, am cumpărat si pentru acasă.
21.09.2026 - nota: 10
Sunt locuri în care mergi pentru câteva zile și sunt locuri în care te întorci cu drag, pentru că acolo găsești oameni care au devenit parte din sufletul tău.
Noi ne cunoaștem de mulți ani cu această familie minunată, iar de fiecare dată când venim in România aici ne simțim ca acasă. Oameni calzi, primitori și cu un suflet mare, care fac ca fiecare ședere să fie specială.
Mâncarea este excelentă, pregătită cu drag și cu gustul acela care te face să mai vrei o porție.

Gazda deosebită, mâncare diversificată zilnic și gătite ca la mama acasă, peisaje mirifice văzute chiar din curtea imensă a pensiunii.
15.09.2026 - nota: 10
Am dorit o escapada la munte si am ales Fundata, am ales pensiunea Edera, deoarece ne-am dorit sa avem si mesele asigurate pentru a fi mai comod pentru noi.
Am fost mulțumiți de camera in care am fost cazati, foarte curata, priveliște superba si seara ni s-a făcut si căldură deși nu era foarte frig, mancarea este foarte gustoasa, ca la mama acasă, ceva mai altfel nu comercial, ca la om acasă, branzeturile, carnea la garnita, pastrama de oaie, mâncăruri pe care nu le găsești oriunde. Amabilitatea gazdelor ne-a impresionat.

14.09.2026 - nota: 10
O locație care merită tot respectul, nu este luxul de pe lume, dar felul in care este amenajata, întreținută si felul in care familia Olteanu se ocupa, ca noi turisti sa ne simțim bine, face toți bani. Camerele sunt frumoase, amenajate in stil rustic, curtea este mare cu multe foisoare, băncuțe, de unde ai o priveliste superba asupra munților Piatra Craiului, mancarea este foarte buna si multa, brânzeturi foarte bune, pastrama de oaie a fost top. Va mulțumim pentru ce ați făcut pentru noi.
08.09.2026 - nota: 10
Am petrecut câteva zile din concediu la Fundata, am ales pensiunea Edera si suntem foarte mulțumiți de alegerea făcută, pensiunea este foarte bine localizata, poți pleca in diferite drumeti sau plimbări cu mașina, camera in care am fost cazati a fost foarte frumoasa cu tot ce ai avea nevoie pentru câteva zile, iar priveliștea din balcon este super. Mâncarea ne-a dat pe spate, chiar nu ne așteptam sa fie asa de bună, diversificata si foarte multa, mulțumim gazdelor.
03.09.2026 - nota: 10
Am rezervat doua nopti la aceasta pensiune, a meritat, ne-am simțit foarte bine, priveliștea este superba, liniște, curățenie iar mancarea este extraordinara, este mancarea care îți răscolește multe amintiri, mancare pe care o mâncăm in copilărie, la țară, gustoasa si naturală, noi am luat si pentru acasa, brânză învelită in coaja de brad, o minunăție.
01.09.2026 - nota: 10
Am făcut rezervare la aceasta pensiune la recomandarea unor prieteni care au fost foarte mulțumiți de serviciile oferite, am fost foarte mulțumiți ca am putut plăti cu cardul de vacanta, într-adevăr locația este super, priveliște frumoasă, curte mare, parcare luminata, curățenie in camere si curte, iar mancarea este ca la mama acasă, cu brânzeturi de buna calitate făcute de gazde, plăcinte cu mere, branza, dovleac... o minunăție.
01.09.2026 - nota: 10
O experiență care merită repetată!
Pensiunea Edera ne-a surprins plăcut prin atmosfera liniștită, curățenie și atenția la detalii. Totul este îngrijit, primitor și te face să te simți mai degrabă ca acasă decât într-un simplu loc de cazare.
Am apreciat în mod special amabilitatea gazdelor și faptul că ne-am putut bucura de un sejur relaxant, fără agitație. Este genul de loc în care pleci cu zâmbetul pe buze și cu gândul să revii.

30.08.2026 - nota: 10
Am vizitat România cu prietenii noștri romani, am fost foarte bine impresionati de pensiunea Eedera, o locatie foarte frumoasa, camere amenajate cu bun gust, curate si cu o priveliște asupra Carpaților. Mancarea ne-a plăcut foarte mult, mai ales brânzeturile care am înțeles ca sunt făcute chiar de gazde. Copii noștri sau bucurat foarte mult de curtea mare, locul de joaca.
30.08.2026 - nota: 10
26.08.2026 - nota: 10
Am rezervat o camera tripla la aceasta pensiune cu câteva zile înaintea sejurului, am fost nevoiți sa plătim un avans pentru a ni se tine camera, la sosire am platit diferența pentru sejurul rezervat.
Camera este foarte ok, saltelelr sunt foarte bune, copilul a dormit bine in fotoliu. Noi am optat pentru demipensiune, si bine am făcut, mancarea este foarte buna, gustoasa si foarte multa, mai rar am găsit asa bufet pe la pensiuni. Privelistea este foarte frumoasa, din păcate noi am prins ploaie, poate data viitoare va fi soare.

25.08.2026 - nota: 10
Am ajuns la aceasta locație din întâmplare, călătorind sa arătăm copiilor care nu sunt născuți în România, ce tara frumoasa avem, ce oameni primitori, încercând sa ii facem sa iubească România. Am ajuns pe seara, locația este rustica, autentica exact ce doream sa arătăm copiilor. Mancarea traditionala făcută ca la mama acasă ne-a readus multe amintiri frumoase de acasa. Am stat doua nopți deși doream sa vedem cât mai multe locuri si bine am făcut merita un mare plus acești oameni care păstrează un stand ridicat la un preț accesibil.
Răspunsul proprietății:
Vă mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine și va așteptăm să reveniți.
Răspunsul proprietății:
Vă mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine și va așteptăm să reveniți.
23.08.2026 - nota: 10
Am fost cazati trei nopti la acesta locație cu demipensiune, mâncarea este punctul forte al acestei locație, mancare proaspătă, multe produse din gospodărie, si foarte gustoasa.
În zona sunt multe atractii turistice iar pensiunea este amplasata foarte bine si pentru drumeții si trasee cu mașina. Camerele sunt exact ce trebuie, cu priveliște frumoasă, liniște si foarte curate.
Răspunsul proprietății:
Ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți.

21.08.2026 - nota: 10
Am avut parte de zile superbe la pensiunea Edera, copii noștri sau bucurat din plin de locul de joaca, de iarba verde din curte, de vacutele care pasteau in imediata apropiere. Pensiunea este superba, camerele frumoase, luminoase si curate, din balcon priveliștea este superba. Mancarea este geniala, doar cand merg acasă la mama ma răsfăț la fel. Noi am cumpărat si produse pentru acasa, telemeaua de oi maturata este geniala.
Răspunsul proprietății:
Vă mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
Răspunsul proprietății:
Vă mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
21.08.2026 - nota: 10
Locație autentică, tradițională exact ce trebuie atunci cand decizi sa mergi la munte într-o locație unde poți manca ca pe timpuri la bunici, brânzeturi, afumături făcute in gospodărie.camera foarte faina,cu o priveliște superba,o terasa cu o priveliște superba, posibilitatea de a cumpăra brânzeturi,dulcețuri,afumături. Asta înseamnă un turism de calitate atunci cand alegi o pensiune la tara.
Răspunsul proprietății:
Va mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
Răspunsul proprietății:
Va mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
19.08.2026 - nota: 10
O locație autentica, traditionala si primitoare, am fost placut surprinși de ospitalitatea gazdelor care își doresc să facă totul pentru turisti. Mancarea este foarte buna, gustoasa si cu multe produse locale, curtea este foarte mare, cu multe foisiare, gratar si o priveliste superba.
Răspunsul proprietății:
Ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
Răspunsul proprietății:
Ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
18.08.2026 - nota: 10
Merita recomandata aceasta pensiune, am fost primiți bine, camera foarte curata, dotata cu tot ce ai avea nevoie, mâncarea foarte buna, așa mai că acasa la om, traditionala, cu ceva produse foarte bune din cămară proprie, Am remarcat si apreciat ca și copilul gazdei manca din ce era servit turistilor, totul este proaspăt si bine gătit. Am obosit plimbandu-ne si admirand peisajele.
Răspunsul proprietății:
Ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
Răspunsul proprietății:
Ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
18.08.2026 - nota: 10
Locație excelenta, aproape de cam toate obiectivele importante din zona aceea. Gazdele super primitoare, totul la superlativ mai ales mâncarea oferita de către gazde,bună, de casă multe din preparate, diversificată. La final puteți alege ce produse v-au plăcut mai mult pentru a le achiziționa, recomand brânză in coaja de brad si dulcețuri.
Răspunsul proprietății:
Vă mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
Răspunsul proprietății:
Vă mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
18.08.2026 - nota: 10
Am vizitat România cu prietena mea româncă, am fost plăcut surprins de ospitalitatea romanilor, de peisajele frumoase. La pensiunea Edera ne-am simțit minunat, camera foarte rustica, curata si cu o priveliște superba, mâncarea foarte buna si multa. Gazdele ne-au primit si servit cu multă pasiune.
Răspunsul proprietății:
Ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
Răspunsul proprietății:
Ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
17.08.2026 - nota: 10
Camerele sunt curate, mâncarea este bună si foarte multa, gazdele folosesc brânzeturi, afumături, dulcețuri din gospodărie. Noi am cumpărat și pentru acasa. Este locul perfect pentru o escapada de relaxare la munte.
Răspunsul proprietății:
Vă mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi ,ne bucuram ca va-ti simțit bine și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
Răspunsul proprietății:
Vă mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi ,ne bucuram ca va-ti simțit bine și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
17.08.2026 - nota: 10
Din păcate nu am putut sta decât o zi la aceasta locație, peisajul este superb din balcon si din curtea pensiunii se vad munți si satele din jur, o minunăție. Camera a fost curata, mâncarea buna, apa la dus fiarta, proprietari foarte de treaba, merita sa mergi la aceasta locație.
Răspunsul proprietății:
Vă mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
Răspunsul proprietății:
Vă mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine la noi și va așteptăm să reveniți când timpul va permite
16.08.2026 - nota: 10
Totul la superlativ, începând cu curățenia în camere, mâncarea diversificată și foarte bună. Proprietarii foarte atenți cu turiștii și orice ai avea nevoie, te ajută și te servesc. Spațiu verde cu foișoare unde te poți relaxa la o bere sau o cafea. Loc de joacă pentru copii. Nu ar avea ce să nu îți placă.
Răspunsul proprietății:
Mulțumesc frumos pentru comentariu, va așteptăm cu mare drag oricând doriți să veniți la Fundata.
Răspunsul proprietății:
Mulțumesc frumos pentru comentariu, va așteptăm cu mare drag oricând doriți să veniți la Fundata.
14.08.2026 - nota: 10
Este pentru prima oară cand ajung la Fundata, pensiunea este așezată într-o zona foarte frumoasă, cu o priveliște superba. Camera a fost curata, apa calda tot timpul, mâncarea foarte buna. Gazdele sunt oameni de treaba, atenți pentru ati satisface dorințele, dar foarte discreti.
14.08.2026 - nota: 10
Am fost la pensiunea edera în timpul vacanței noastre în România și ne-a plăcut foarte mult. Venind din Slovenia, suntem obișnuiți cu peisaje frumoase de munte, dar zona aceasta ne-a impresionat prin liniște, frumusețe și atmosfera autentică.
Pensiunea este foarte curată și îngrijită, camerele sunt plăcute, iar mâncarea a fost gustoasă și pregătită cu grijă. Gazdele sunt foarte ospitaliere și amabile, lucru care ne-a făcut să ne simțim foarte bineveniți.
Priveliștea este minunată, iar în împrejurimi sunt foarte multe locuri frumoase de descoperit. Ne-a plăcut mult să ne plimbăm și să ne bucurăm de natură. A fost unul dintre locurile din România în care ne-am simțit cu adevărat relaxați.
Vom păstra amintiri foarte frumoase de la pensiunea Edera și sperăm să revenim cândva.
Răspunsul proprietății:
Va mulțumesc mult pentru ca a-ți ales sa veniți la noi

Am fost foarte mulțumiți de sejurul la pensiunea Edera. Totul a fost foarte curat și bine întreținut, iar gazdele au fost primitoare și atente pe tot parcursul șederii. Mâncarea este foarte gustoasă, iar priveliștea din zonă este superbă.
Un mare plus este și poziționarea pensiunii, deoarece sunt foarte multe locuri frumoase de vizitat în apropiere. Zona este ideală pentru plimbări, relaxare și pentru cei care vor să se bucure de natură și de peisajele deosebite. Un loc liniștit, curat, cu oameni ospitalieri și mâncare bună.
Răspunsul proprietății:
Mulțumesc frumos pentru că ați ales sa veniți la noi, ne bucuram ca va-ti simțit bine și va așteptăm să reveniți când timpul va permite

13.08.2026 - nota: 10
Mi-a plăcut foarte mult șederea la pensiunea Edera. Este un loc liniștit și foarte frumos, cu o priveliște superbă asupra zonei. Totul a fost plăcut, iar atmosfera este perfectă pentru câteva zile de relaxare la munte. M-am simțit foarte bine și recomand, cu drag, această pensiune!