”Căbănuțele Ivanov Mihai” sunt situate în localitatea Dunavățul de Jos, Comuna Murighiol, Județul Tulcea. După ieșirea din comuna Murighiol, există un loc unde începe Delta. Un loc care lasă zgomotul orașului în urmă, dar nimic din confortul lui. Localitatea Dunavățul de Jos, reprezintă un punct de atracție pentru persoanele care prefera să își petreacă vacanțele în Delta Dunării.
”Căbănuțele Ivanov Mihai” beneficiază de câteva atuuri pe care puține astfel de unități le dețin, precum: ieșire la apă, câte o terasă care oferă o vedere inedită, posibilitatea de a pescui direct de pe malul acestei locații, un grad ridicat de confort, dar și multe alte beneficii pe care vă invităm să le descoperiți. Peisajul luxuriant, stilul de viață tradițional, precum și istoria bogată din această zonă, sunt o parte din motivele pentru care această locație este una unică și deosebită.
Această unitate turistică este alcătuită din două cabane cu suprafețe diferite și care au o capacitate totală de 8-10 persoane. Cabana mare este compusă din două dormitoare, baie, bucătărie și living room. În schimb cabana mică este de tip open space cu mansardă, dotată cu o canapea extensibilă la parter, precum și două paturi single la mansardă, cu baie și bucătărie. Ambele cabane sunt complet utilate și pun la dispoziție: - grup sanitar propriu; - bucătărie complet utilată (aragaz,frigider, cuptor cu microunde, veselă, etc.); - televizor în fiecare cameră; - aer condiționat; - încălzire centrală; - living unde se poate servi masa; - terasă proprie; - barbeque; - parcare; - debarcader.
De asemenea, această unitate turistică organizează excursii de agrement cu barca în Delta Dunării, partide de pescuit sportiv și excursii de birdwatching, alături de un ghid local care cunoaște în detaliu orice colț din mirifica Deltă și care este capabil să vă poarte prin cele mai uimitoare și pitorești locații din Delta Dunării. Oferim diferite variante de trasee în funcție de preferințele dumneavoastră.
”Căbănuțele Ivanov Mihai” oferă o mare diversitate de preparate din pește realizate în mod tradițional cu măiestria bucătăreselor din zonă. Ne adresăm atât pasionaților în gastronomia bazată pe pește, cât și celor care abia îi descoperă tainele și gusturile. Printre cele mai gustoase preparate, ținem în mod special să amintim specialitățile casei, și anume: Borșul de Pește, Saramura de Crap, Scrumbie Marinată, Plachia de Somn, Știucă Umplută, Salata de Icre, vestitele Chifteluțe din Pește și clasicul, dar deliciosul Pește Prăjit.