Adulți
-
2
+

Copii
-
0
+

Localitatea Ploiești

Descrierea localității și informații utile turiștilor.

Despre Ploiesti

Legenda spune că ar fi fost întemeiat de un oarecare moş Ploaie. Arheologii au descoperit urme de locuire datând din paleolitic la Târguşorul Vechi şi din secolul al X-lea la Bucov. Primele menţiuni documentare referitoare la oraşul Ploieşti datează din 1503 şi 1545 iar în cartierul Bereasca a fost descoperită o aşezare ţărănească din secolul al XI-lea. În 1597 Mihai Viteazul declară Ploieştii Târg domnesc, aici ridicându-se curtea domnească şi stabilindu-se tabăra militară a domnitorului. Favorizat de poziţia sa geografică, oraşul a cunoscut în secolele XVII-lea şi al XVIII-lea o dezvoltare puternică, remarcându-se ca centru manufacturier şi comercial. În a doua jumătate a secolului XIX-lea oraşul intră într-o nouă perioadă de dezvoltare, determinată de descoperirea zăcămintelor de petrol şi construirea primei distilării şi a primei rafinării la Bariera Râfov-Ploieşti. La sfârşitul secolului al XIX-lea existau la Ploieşti 18 rafinării şi o serie de fabrici de postav şi ceramică. În 1858 începe iluminarea oraşului cu petrol lampant iar în 1900 oraşul a fost iluminat electric.

Autogara Ploiesti

AUTOGARA PLOIESTI - Mersul autobuzelor




Plecari Ploiesti



Sosiri Ploiesti


Obiective turistice în Ploiești

Casa Memoriala Nichita Stanescu

Colectia Muzeala a Manastirii Ortodoxe Ghighiu

Muzeul Ceasului Nicolae Simache

Muzeul de Arta Populara

Muzeul de Istorie si Arheologie

Muzeul Judetean de Arta

Muzeul Judetean de Stiintele Naturii Prahova

Muzeul memorial I. L. Caragiale

Muzeul Memorial Paul Constantinescu

Muzeul National al Petrolului



Vezi toate unitatile de cazare din Ploiești