adaugă o unitate turistică
search
date_range

Localitatea Campia Turzii

Descrierea localității și informații utile turiștilor.

Despre Campia Turzii

   Municipiul Campia Turzii este asezat in partea de sud - est a judetului Cluj, in imediata apropiere a malului drept al raului Aries si prin amplasarea sa este un nod de cai terestre de comunicatie. Astfel, drumul national 15 leaga municipiul de municipiile Turda (10 km), Cluj - Napoca (40 km) si Targu Mures (65 km). De asemenea, localitatea noastra este strabatuta de drumul european E 60, drum care asigura legatura cu celelalte localitati din tara si strainatate, facilitand in acelasi timp accesul la cele doua aeroporturi internationale, Cluj - Napoca si Targu Mures.

     Abordand istoria orasului, se poate afirma ca acesta se numara printre cele mai vechi asezari atestate documentar in Transilvania evului mediu, intrarea sa in istorie petrecandu-se in urma cu 780 de ani.

    Localitatea purtand numele de Campia Turzii s-a infiintat in anul 1925, prin Decretul regal nr.2456 din 25 septembrie , prin unificarea celor doua comune situate una langa cealalta, Ghiris si Sancrai.

    Intrarea in istoria tarii a celor doua asezari, Ghiris si Sancrai, este fixata in scris de vechi documente care le atesta existenta.
    Mai intai o prima mentionare documentara, datand din anul 1219, despre satul Sancrai, ce atunci se identifica cu mosia regala, asezarea purtand chiar in denumirea sa, pe cea de sat al Sfantului Rege(in document este scris in latina: villa Sancti Regis). Ghirisul si-a aflat prima sa atestare documentara intr-un document de la anul 1292, in care este pomenit ca mosie(in original: terra Gerusteleke -adica Pamantul lui Gerus).

    In anul 1610 localitatea Ghiris este ridicata la rangul de targ, iar in anul 1950 Campia Turzii devine oras.

    In 11 noiembrie 1998, prin Legea nr. 204 orasul Campia Turzii este declarat municipiu.

Sursa: www.campiaturzii.ro