search
date_range

Localitatea Turda

Descrierea localității și informații utile turiștilor.

Despre Turda

Turda (în latinã Potaissa, în germanã Thorenburg, în maghiarã Torda) este un municipiu în județul Cluj, Transilvania, România cu o populație de 57.424 locuitori (la 1 ianuarie 2009). Se situeazã la circa 30 km sud-est de municipiul Cluj-Napoca.
Turda a fost fondatã ca o așezare dacã sub numele probabil de Turdava. A fost cuceritã de romani și redenumitã Potaissa.
Pe aceste locuri s-ar fi descoperit mai multe vestigii paleocreștine.
În Evul Mediu s-au ținut în total la Turda 127 Diete ale Transilvaniei (adunãri ale stãrilor). În 1568 Ioan al II-lea Sigismund Zápolya, principe al Transilvaniei, a emis aici Edictul de la Turda, primul decret de libertate religioasã din istoria modernã a Europei. Turda a fost în timpul Regatului Ungariei reședința Comitatului Turda (Torda vármegye), iar din anul 1876 reședința Comitatului Turda-Arieș (Torda-Aranyos vármegye). Între 1925-1950 a fost reședința județului Turda.

Autogara Turda

AUTOGARA TURDA - Mersul autobuzelor




Plecari Turda


Sosiri Turda

Obiective turistice în Turda

Salina Turda

Aceasta salina, cea mai veche din Europa si care dateaza din epoca romana, a cunoscut o mare investitie in ultimii ani, finalizandu-se in anul 2010.

Programul de intrare este intre orele 9:00 - 15:00, dar ultima vizita este la orele 13:30.

Costul unui bilet este de 10 lei pentru adulti si 5 lei pentru copii.

Ea cuprinde:
- sala de tratament
- biserica
- mina Rudolf care cuprinde teren de minigolf, teren bowling, roata mare, amfiteatru
- mina Terezia
- lac cu debarcader supermodern (se permite plimbarea cu barca)
- insula de sare

Pentru mai multe detalii vizitati site-ul www.salinaturda.eu

Castrul Roman Potaissa al Legiunii a V-a Macedonica

Este situat deasupra orasului Turda, fiind construit in anul 168 si abandonat in anul 274.

Potaissa a fost cel mai mare castru de legiune din Dacia. Aici au fost descoperite mai multe piese arhitectonice, sculpturi, mozaicuri, inscriptii pe piatra, monede, obiecte marunte.

Biserica Romano-Catolica Turda

Actuala Bisericã Romano - Catolicã din Turda a fost construitã între anii 1475-1504, pe amplasamentul unei biserici mai vechi, atestatã documentar deja în anul 1342.

Adresa: Piața Republicii nr. 54.

Hramul bisericii: Sf. Maria - Nasterea Sfintei Fecioare (anterior: Sf. Nicolae, Sf. Martin).

Biserica este înscrisã pe lista monumentelor istorice din judetul Cluj, elaboratã de Ministerul Culturii si Patrimoniului National din România în anul 2010 (cod lmi cj-ii-m-a-07800).

Muzeul de istorie

Muzeul turdean si-a reluat activitatea cu publicul dupa o perioada indelungata de timp in care cladirea, monument istoric, a fost supusa unor ample lucrari de conservare, restaurare si punere in valoare.

Stadiul actual al lucrarilor permite deschiderea partiala a expozitiei permanente. Prin urmare, se vor putea vizita: lapidarul roman, epoca migratiilor, perioada medievala si moderna, urmand ca dupa finalizarea lucrarilor, sa se deschida si expozitia de arheologie. Pe parcursul celor cinci sali de expunere, vizitatorii vor putea admira exponate de o valoare deosebita pentru istoria locala si nu numai.

Cascada Ciucas

Cascada Ciucas este situata in Defileul Hasdatelor, pe cursul inferior al Vaii Hasdate, nu departe de satul Cornesti, Comuna Mihai Viteazu, Jud. Cluj.

Prezinta numeroase rupturi de panta, cu repezisuri si cascade. Are o inaltime de circa 5 m.

La baza cascadei, intr-o marmita, apa balteste creand un mic lac fiind un minunat loc de scaldat, temperatura ei de multe ori depaseste 25 grade celsius.

Raul ce vine dispre Cheile Turzii face o cotitura prin stanci unde a sapat o vana in piatra si a creat un `jacuzzi` natural unde va puteti relaxa excelent. Impatimitii masajului pot sta destul de usor cu spatele in caderea de apa pentru a beneficia de un masaj pe cinste cum nici un salon specializat nu poate face.

Este foarte des cautata de oamenii din zona sau de turistii care stiu de existenta ei.

Accesul se face de la intrarea in satul Cheia, imediat la stanga pe langa podul ce trece peste Aries. Urmati un drum pietruit de aproximativ 2 km pana la intrarea in Defileul Hasdatelor. Primaria Comunei Mihai Viteazu are in plan punerea cascadei in circuitul turistic.
Fiind un loc retras vi-l recomandam pentru: scaldat, plaja, fotografie. Cea mai buna perioada pentru scaldat este seara cand apa este foarte calda.

Nu Lasati Gunoaie! ! ! Nu Faceti Foc! Daca v-ati chinuit sa duceti Pet-uri pline pana acolo, este foarte usor sa le duceti inapoi goale! Ocrotiti natura! Va multumim!

Palatul Princiar

Dacă înainte era un palat princiar în toată spendoarea sa, astăzi se bucură de prestigiul de a fi un Muzeu de Istorie. Vorbim de Palatul Princiar din Turda, judeţul Cluj, care, în final de secol Xvi şi începutul celui de-al xvii-lea, a fost reşedinţa principelui Sigismund Bathory.

Pus pe lista monumentelor istorice, Palatul Princiar de odinioară a purtat mai multe nume de-a lungul secolelor, care mai de care mai interesante. La un moment dat în istoria sa de mai bine de 400 de ani, această clădire impunătoare a purtat numele de Casa Fiscală sau Curia Casei Fiscului, dar cel mai ciudat nume pe care l-a avut este “casa de Sare”. Asta pentru că destinaţia iniţială a construcţiei a fost să găzduiască Vama de Sare din Turda, oraş unde se află o importantă salină.

Deşi, ca design exterior, casa princiară nu prea are cu ce se lăuda, ea aducând foarte mult cu o clădire obişnuită, aceasta a suferit un întreg “face-lift” la începutul secolului al Xix-lea, după ce, în urmă cu 230 de ani, acesteia i s-au administrat importante lucrări de refacere.

Dacă tot vorbeam de arhitectura ei, este bine să ştiţi că la origine este una gotică, stil care se întrepătrunde cu cel renascentist, adăugat la una dintre “remodelari”.

În esenţă, Palatul Princiar al lui Sigismund Bathory este o casă pătrăţoasă, cu etaj şi parter. Nu am vrea să vă descriem în detaliu casa pentru că ar însemna să vă stricăm supriza îmbinării celor două stiluri menţionate mai sus. Cert este că cel mai bine această simbioză a renascentismului cu goticul se vede în designul detaliat al unor lucrări secundare.

Timp de 400 de ani, clădirea a fost una dintre cele mai apreciate reşedinţe de către principii Transilvaniei. Ca şi evenimente istorice care s-au petrecut în această clădire, putem menţiona că aici aveau loc Dietele Transilvaniei, ultima desfăşurându-se chiar la finele secolului xviii.

Spuneam la început că această clădire a ajuns acum un adevărat muzeu. Această nouă titulatură şi-a luat-o în 1943, când a devenit Muzeul de Istorie din Turda. Cu toate acestea, muzeul a fost inaugurat de abia în 1951, la dorinţa lui Augustin Raţiu.

Ca muzeu, instituţia se poate lăuda cu o vastă colecţie de obiecte, majoritatea lor provenind din “epoca” romană. Multe dintre acestea au valoare numismatică, sunt obiecte care au şi făcut studiul unor cercetători reprezentativi pentru România, precum Ioan I. Russu.

Palatul Princiar este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Apuseni, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Biserica de lemn din Harcana

Biserica de lemn din Harcana nu se afla pe noua lista a monumentelor istorice. Lacasul de cult este situat in catunul cu acelasi nume, socotit drept cartier al municipiului Turda, judetul Cluj (astazi Str. Harcana).

Biserica a fost construita in anul 1828 in localitatea Posaga de Jos, fiind utilizata la acea vreme de comunitatea greco-catolica din localitate. In anul 1955 a fost stramutata in actuala sa locatie. Se stie ca pana in anul 1972 biserica avea hramul „sfintilor Arhangheli”. Ulterior exista posibilitatea ca acesta să fi fost schimbat cu hramul „inaltarea Domnului”.

Biserica de lemn din Harcana este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Apuseni, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Parcul Teilor

Parcul Teilor din Turda este situat pe Strada Tineretului, in fata Liceului teoretic „ Liviu Rebreanu”.

Gradina zoologica

Gradina zoologica din Turda este situata in zona bailor sarate, in partea din spate a strandului. A fost infiintata in 1953 si ocupa o suprafata de 2, 7 ha.

Initial aici au fost aduse 368 de animale, din care 12 exotice si restul autohtone.
In prezent Parcul zoologic detine 400 de animale si 1300 de pesti exotici, un muzeu cu pasari si animale impaiate si un acvariu. In zona exista si o rezervatie botanica.

Aici lucreaza 18 angajati, un medic veterinar, un tehnician veterinar si ingrijitori. In viitor Gradina zoologica va fi extinsa, in special pentru crearea habitatului carnivorelor mari: lei, tigri, ursi si lupi.

Parcul Central

Parcul Central din Turda este situat in apropiere de centrul orasului, pe malul stang al Ariesului.

Este delimitat de strada Razboieni, podul de peste Aries si digul ce strajuieste malul stang al aceluiasi rau. Lucrarile de modernizare a acestui parc au inceput in vara anului 2010.

Baile Sarate

Baile Sarate din Turda, judetul Cluj mai sunt cunoscute si sub numele de Baile Orasului si reprezinta o zona cu peste 15 lacuri antroposaline, inclusiv actualul strand, caruia i se spune si Lacul Roman.

Vechi exploatari romane de sare, umplute cu apa in cursul timpului, Baile Sarate se afla intr-o zona depresionara, inconjurata de paduri, la o altitudine medie de 360 metri.

Statiunea Bailor Sarate este folosita in scop terapeutic inca din anul 1834. Capacitatea strandului este de aproximativ 8. 000 de persoane, adancimea de 14, 2 metri iar concentratia sarii este de aproximativ 46-48 la mie.

Calitatile curative ale sarii ajuta la tratarea afectiunilor reumatice, ginecologice, afectiunilor aparatului nervos periferic.

Cele mai importante lacuri din zona Bailor Sarate (formate pe vechi exploatari de sare romane) sunt: Lacul Roman, Lacul Privighetorii, Lacul Csiky, Lacul Tarzan.

Singurul lac natural e Lacul Troacelor, folosit de Gradina Zoologica din apropiere.

Lacul Csiky

Lacul Csiky Turda face parte din complexul de lacuri Baile Sarate de la Turda, judetul Cluj, fiind unul dintre cele mai mari lacuri din Transilvania, de om.

Lacul Csiky este de o frumusete desavarsita si are o adancime maxima de 6 metri si o suprafata de aproape 5000 de metri patrati. Seamana cu un dreptunghi, cu o lungime de cca 80 metri si latimea cam de 60 metri.

Lacul s-a in urma unei exploatari de sare din vremea romanilor sau din Evul Mediu, unde apa si-a gasit culcus.

Mormantul lui Mihai Viteazul Turda

Mormantul lui Mihai Viteazul este situat la 3 km de Turda, pe strada Bogata, judetul Cluj. Aici a fost ingropat trupul marelui domnitor, capul lui fiind dus la Manastirea Dealu de langa Targoviste, fosta capitala a Tarii Romanesti.

Pe locul unde astazi este inormantat Mihai Viteazul a fost construita o capela in stil bizantin, de catre sotia domnitorului, Doamna Stanca, capela distrusa ulterior de catre nationalistii fanatici maghiari.
Pe locul fostei capele a fost ridicata in anul 1923 o troita, la dorinta lui Ferdinand I, care fusese aici in vizita cu Regina Maria, in anul 1919. In prezent, troita este expusa la Muzeul de Istorie din Turda, din anul 1977.

La sfarsitul secolului al Xix-lea preotul Vasile Moldovan din Sanmihaiu, azi comuna Mihai Viteazu, a cumparat terenul cu mormantul, pentru a-l feri de rauvoitori.

Ruinele fortificatiei medievale din Turda Veche

Dupa invaziile raufacatorilor, bisericile obisnuiau sa isi imprejmuiasca zidurile cu fortidicatii pentru a se apara de atacuri viitoare. Invazia tatara din anul 1241 a determinat construirea unei fortificatii in jurul actualei Biserici Reformat-calvine din Turda Veche. Biserica a fost inconjurata cu un zid gros de aparare, avand patru bastioane in colt.

Unul dintre bastioanele fortificatiei, mai exact cel de nord-vest, a fost demolat pe vremea pricipelui Sigismund Bathory, pentru a permite reconstructia si extinderea Palatului Princiar din vecinatatea Bisericii, azi Muzeul de Istorie. Fortificatia si biserica au avut de suferit si in timpul luptelor lui Gheorghe Basta si in urma conflictelor armate dintre Curuti si Lobonti din anii urmatori. Zidurile au fost refacute de catre principii Gabriel Bathory, Gabriel Bethlen si Gheorghe Rakoczi, pierzandu-si in timp functia militara.

In timp, fortificatia s-a degradat, in prezent pastrandu-se un zid cu lungimea de 25 m, situat la 40 m sud de biserica, paralel cu strada Mircea cel Batran, intre biserica si curtile caselor invecinate, avand un bastion trapezoidal de colt. Pe partea externa a zidului se mai pastreaza inscriptia `1608`, anul refacerii acestei portiuni de zid. De asemenea, exista urme de zid in curtile unor case din Piata Republicii, nu departe de strada Mircea cel Batran, insa mai greu accesibile.

Cheile Turzii

Relieful tarii noastre este printre cel mai impresionante din Europa prin diversitatea sa. Sectorul de chei reprezinta cea mai pitoreasca zona existenta aici, creand un superb peisaj carstic de peste 3 km lungime.

Cheile Turzii sunt o rezervatie naturala protejata, situata la 6 km vest de Turda, de-a lungul vaii Hasdate. Pe o lungime de 2. 900 metri, Cheile Turzii ofera un peisaj salbatic unic, din: stanci abrupte, turnuri de piatra, creste ascutite, grohotisuri, valcele pietroase, arcade etc, adapostind peste 1. 000 de specii de plante si animale (specii rare precum: usturoiul salbatic, acvila de stanca etc. ).

Cheile s-au prin erodarea rocii de calcar jurasic de catre raul Hasdate, ocupand o suprafata de 324 ha. Rezervatia geologica in care este inclusa zona, prezinta un numar de 60 de pesteri superbe, printre care cele mai importante sunt: Pestera Liliecilor, Pestera Ungureasca, Pestera Morarilor, Pestera Blinder, Pestera Cetatuia Mare, Pestera Ascunsa, Pestera Modoloaie etc.

In aceste pesteri si-au gasit adapost turdenii de-a lungul istoriei, cand se ascundeau de invaziile popoarelor migratoare. Arheologii au descoperit urme de civilizatie ce apartineau Paleoliticului Mijlociu si din Neolotic, apartinand culturii Cotofeni.

Relieful este impodobit si cu o serie de colturi stancoase, coloane, pereti abrupti de peste 100 de metri.

Un obiectiv turistic deosebit este Catedrala de piatra Coltul Cocosului, dar nu trebuiesc ratate nici Coltul Cetatii, Turnul Galben sau Turnul Bors.

Flora si fauna sunt reprezentate de specii rare, ocrotite prin lege, precum numeroase specii de fluturi din genurile: Eubleme, Phybalopterix, Heterogynis, Dysaukes, precum si specii de plante: usturoiul de stancarie, scorusul etc.

Manastirea Mihai Voda din Turda

Manastirea Mihai Voda este un lacas de cult din municipiul Turda, judetul Cluj, infiintat in anul 2002 la initiativa lui Bartolomeu Anania.

Situata pe strada Aleea Obeliscului nr. 5, biserica a fost inaltata in stil bizantin, fiind o copie arhitecturala a vechii Manastiri Mihai Voda din Bucuresti, ctitoria lui Mihai Viteazul.

Asezamantul monahal salasluieste langa obeliscul ce marcheaza locul asasinarii marelui voievod Mihai Viteazul, in tabara de lupta ce se ducea pe acele meleaguri in august 1601.

In prezent, manastirii i-au fost adaugate un corp de chilii si o staretie, devenind un loc de pelerinaj pentru credinciosi din toata tara, care vin in Turda sa descopere meleagurile pe care a fost asasinat marele domnitor care a infaptuit unirea din anul 1600.

Mihai Viteazul a fost ucis de generalul Gheorghe Basta, iar capul sau a fost luat de unul dintre capitanii domnitorului si inmormantat de Radu Buzescu la Manastirea Dealu, langa Targoviste.
Manastirea Mihai Voda din Turda este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Apuseni, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in apropiere.

Activități de agrement în Turda

Complex Balnear Potaissa

- Piscina cu apa dulce
- Masaj plantar (hidromasaj)
- Baie de abur sau hammamul (sauna umeda)
- Sauna finlandeza sau sauna uscata
- Sala de fitness
- Bazin saruri
- Sala de masaj

    Date de contact:
  • Nume: Receptie
  • Telefon: 0264 311 691
  • Email: contact@spaturda.ro
  • Web: spaturda.ro