 Pe soseaua Brasov-Fagaras-Sibiu, in dreptul comunei Voila, satul
Sambata de Sus, o deviere de 15 km spre sud ne conduce spre locasul
monahal ctitorit de domnitorul muntean Constantin Brancoveanu, in anul
1696.
Mânăstirea este situată la poalele munţilor Făgăraş într-un cadru
natural deosebit. Se poate considera pe bună dreptate că ne aflăm
"pe-un picor de plai pe-o gură de rai" în preajma sa. Aer curat şi
proaspăt, linişte întreruptă doar de ciripitul păsărelelor sau de
glasul celor dimprejur. Izvoare repezi de munte, păduri cu arbori
multiseculari contribuie la crearea unei atmosfere de basm în oricare
dintre cele patru anotimpuri.
După cum este şi firesc, nici în curtea ce înconjoară mânăstirea nu
lipsesc peisaje deosebite, intrarea făcându-se pe o alee marginită de
flori, iar curtea din spate adăposteşte păstrăvăria şi cele două case
de oaspeţi. Primăvara, vara şi la începutul toamnei florile produc un
peisaj ce încântă realmente privirea.
  
Istoricul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus
 Aflată pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munţilor Făgăraş,
mânăstirea este renumită ca loc de reculegere, mângâiere şi întărire
sufletească pentru credincioşii şi vizitatorii ce se roagă ori poposesc
în acest locaş sfânt.
Poporul român, care s-a născut creştin, are prin Mânăstirea
Brâncoveanu, ca şi prin celelalte, peste 250 mânăstiri ortodoxe din
România, cea mai trainică punte de legătură a tuturor românilor, de-o
parte şi de alta a Carpaţilor.
Istoria Mânăstirii Brâncoveanu începe în secolul al XVII-lea. Dacă la
începutul secolului XVI avem mai multe mărturii indirecte despre
existenţa mânăstirii  prin menţionarea unor călugări de aici în diferite
acte, dispersate, primele dovezi directe le avem din anul 1654, când
satul şi moşia din Sâmbata de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda
Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaţilor. Acesta, se spune că a
construit o bisericuţă din lemn pe valea râului Sâmbăta, probabil
pentru călugării sihastri de aici. Pe locul acesteia, în jurul anului
1696, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Ţării Româneşti
(1688-1714), a zidit din piatră şi cărămidă o mânăstire.
La sfârşitul secolului al XVII-lea, Transilvania abia scăpase de
atacurile repetate ale principilor calvini, atacuri ce au continuat
însă asupra punctului principal de rezistenţă, credinţa ortodoxă a
românilor, urmărind-se, de fapt, deznaţi onalizarea lor. Pentru
întărirea şi salvarea Ortodoxiei de noul pericol, cel al catolicizării,
apărut prin trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Habsburgilor (1683),
domnitorul Constantin Brâncoveanu a transformat şi reorganizat vechea
mânăstire ortodoxă din Sâmbăta de Sus, cu călugări sihaştri, într-o
mânăstire mai mare cu viaţă de obşte (călugări care trăiesc, muncesc şi
se roagă împreună), spre a da mărturie în |
