Cabana Dealul Runcului Salciua - TURIST INFO .ro

Cabana Dealul Runcului din Salciua

comuna Salciua, sat Sălciua de Jos, str. Principala, nr. 127  
Despre Cabana Dealul Runcului
Mai multe imagini
picpicpicpicpicpicpicpic
Situată la o aruncătură de privire depărtare de inima comunei Sălciua, acolo unde porneşte în pantă drumul asfaltat al Runcului, în intimitatea unei zone liniştite deosebit de pitorească, într-o grădină cu multă vegetaţie, cu vedere larg deschisă către cele patru zări, această unitate turistică îi oferă celui ajuns aici o splendidă privelişte, ce-i încântă privirea şi-i înnobilează sufletul.

La intrare în rezervaţia naturală (15.000 mp) destinată în exclusivitate Casei ''Dealul Runcului'', îi stă turistului la îndemână o parcare încăpătoare pentru 10 - 15 autoturisme.

În intimitatea spațiul natural dimprejurul acestei unități turistice este interzisă intrarea oricărui mijloc poluant chimic sau fonic.

În interiorul acestui discret spațiu, situat în ascunzișul unui crâng fără umblare, unde se aude numai freamătul copacilor dimprejur, glasul păsărilor și zumzetul albinelor, au acces numai cei ajunşi aici cu gândul şi cu dorinţa de a petrece câteva zile şi nopţi în linişte deplină, de preferinţă familii sau grupuri de oameni aşezați în rânduieli paşnice, prin conduita lor să nu tulbure în nici un fel viaţa păsărilor zburătoare ce-şi au cuibul în această gură de rai, vietăţi stăpâne asupra crângurilor din vecinătate.

Așadar, Casa “Dealul Runcului” din comuna Sălciua, judeţul Alba, în anotimpurile calde stă la îndemâna celor ce doresc să-şi petreacă câteva zile în pacea acestei localităţi moţeşti de pe Valea Arieşului, de preferinţă familiilor sau grupurilor ce se cunosc şi se acceptă reciproc în spaţiul închiriat la preţuri modeste, atât celor ce ocupă camerele cu baie şi toaletă individuală, cât şi celor care preferă cazare în căsuţe, cu apă rece în interiorul fiecărei căsuțe, cu duș şi toaleta comună. Are spații de cazare pentru 18 + 4 locuri la mansardă pentru copii ( la nevoie și pentru cei mari, în funcție de preferințe) și este destinată numai pentru cei care vin cu merindarea lor şi doresc să-şi gătească singuri hrana. Au la îndemână bucătărie cu dotările necesare, spațiu pentru servit masa în interior și la terasă, toate cele trebuincioase în casa omului.
Va asteptam cu drag!




FACILITĂȚI UNITATE:
acces la bucatarieacces la bucatarie
foisor in curtefoisor in curte
gradina/curtegradina/curte
gratar/barbequegratar/barbeque
internet wirelessinternet wireless
loc amenajat de joacaloc amenajat de joaca
parcareparcare
sala de mesesala de mese
se accepta animalese accepta animale
terasaterasa
TV in livingTV in living
FACILITĂȚI CAMERE:
baie in camerabaie in camera
baie pe holbaie pe hol
camera cu TVcamera cu TV
internet in camerainternet in camera
0 voturi 0 voturi
Descrierea şi facilităţile sunt conforme cu realitatea?
Capacitate totală: 18 adulți și 4 copii în 5 spații de cazare.

Tarife valabile în perioada 29.05.2017 - 29.05.2018

fa o rezervare online

* Toate prețurile sunt valabile pentru o singură noapte de cazare și sunt finale
0 voturi 0 voturi
Prețurile afișate sunt cele comunicate la telefon?

Oferta Specială

(valabila pana la 29.05.2018) actualizată acum 25 zile
Descrierea ofertei:

Pensiunea Cabana Dealul Runcului Sălciua, Alba.

Total locuri de cazare 22, din care:

- în cabană 2 camere a câte 4 locuri + 2 locuri la mansardă = 12 locuri.

- în cele trei căsuțe, două au câte 4 locuri și una 2 locuri = 10 locuri.

Cele două încăperi din cabană au fiecare toaleta în interior, iar căsuțele au numai apă

rece în interior, dușul și veceul comun.

Tarife cazare, mai - octombrie 2017

Tariful angro: 22 locuri a 30 lei /loc/noapte, preț în care este inclus și accesul la bucătărie,

sală de mese interior și la terasă, unde chiriașii au la îndemână: frigider, aragaz, șemineu

pentru grătare, trepied și ceaune, vase pentru gătit de mai multe mărimi, veselă și tacâmuri

pentru servit, căni și pahare, toate cele trebuincioase celor care vin aici cu merindea lor.

Cazare nominală : 2 camere în cabană a câte 4 locuri + 2 locuri la mansardă,

închiriate angro cele 6 locuri = 30 lei/ loc/ noapte . Închiriate numai cele 4 paturi x 40 lei/ loc/

noapte.

Cazarea nominală în cele trei căsuțe = 30 lei/ loc/ noapte.

În sala de mese există televizor și internet. Telefonia beneficiază de internet și în

exterior, 50-60 m în terenul din vecinătatea cabanei. Cele două încăperi ale cabanei au fiecare

televizor, iar cei de la căsuțe au la îndemână numai televizorul și, firește, internetul din sala de

mese.

Cabana are spațiu pentru parcare a 10 autoturisme, cât și pentru tot atâtea corturi.

Cei de la corturi, au acces la bucătărie și la toaleta din exterior, la prețul de 10 lei/ persoană/

noapte.

Acceptăm cazarea în corturi, cu acces la toaletă și la bucătărie, chiar și în perioadele în

care locurile în cabană și la căsuțe sunt libere. Un mod de a le acorda o șansă și celor mai

puțin avuți, să profite în vreun fel de frumusețile acestei zone turistice, mai cu seamă de cele

din localitatea Sălciua.

0 voturi 0 voturi
Detaliile acestei oferte sunt cele comunicate la telefon?
PROCEDURA DE REZERVARE
  1. Completați formularul SOLICITĂ CAZARE, chiar dacă ați rezervat prin telefon, pentru a evita orice neînțelegeri ulterioare privind data sosirii, data plecării şi numărul de camere. Veți primi o copie a cererii de rezervare și acceptul hotelierului pe email.
  2. Insistați să plătiți avans la rezervare! Avansul reprezintă o garanție, și a dvs. și a hotelierului, că celalalt își va respecta promisiunea (număr de camere, număr de nopți și perioada). În cazul în care unul dintre cei doi nu-și respectă promisiunea, avansul îl compensează pe celalalt. Avansul este nereturnabil dacă dvs. nu vă țineți promisiunea însă vă asigură că hotelierul va reține camerele solicitate, în perioada solicitată. Notați pe documentul de plată datele sejurului, numele unității și localitatea,

CONTACT
Gligan Valer
0761 *** ***
vezi numărul de telefon
Solicită cazare