search
date_range

Localitatea Rau de Mori

Descrierea localității și informații utile turiștilor.

Rau de Mori

Rau de Mori (in maghiara Malomviz, in germana Muhldorf) este
o localitate din judetul Hunedoara, Transilvania, Romania.Rau de Mori in Tara
Hategului. Asezata in partea de sud-vest a Transilvaniei, Tara Hategului este
una din cele mai insemnate si cunoscute vetre de civilizatie din spatiul
istoric romanesc.

 

Relieful variat, este format din campii udate de apele
Streiului, Raului Mare si ale Galbenei precum si ale numerosilor lor afluenti,
coborati din dealuri piemontane si culmi (muncei) acoperite de paduri si pasuni
bogate.

 

Pozitia Tarii Hategului este asigurata de situarea sa pe
drumul principal care unea Transilvania de Banat
si de asemenea de legatura stransa cu partile Olteniei, prin pasul Vilcanului.

 

La fel ca Transilvania, al carei bastion sud-vestic a fost, Tara
Hategului se prezinta ca o fortificatie naturala aparata de Muntii Orastiei
spre est, Parang si Valcan spre sud, Retezat spre sud si est si Poiana Ruscai
spre nord, formand un spatiu istorico-geografic ideal de conservare a unor
comunitati umane.

 

Hategul s-a nascut pe locul vechiului nucleu al statului dac
si al Daciei romane. De la prima sa atestare documentara, savarsita in anul
1247, el s-a conservat ca o subprovincie puternic particularizata, prin
structurile sociale multa vreme exclusiv romanesti, ca si prin creatii de
cultura materiala insolite, cu urme pastrate pana la noi.

 

In secolul al XV-lea, `Tara` sau districtul Hateg si-a
consolidat entitatea si individualitatea istorica, cand a devenit principala
fortareata de aparare a Transilvaniei in fata incursiunilor otomane si pe cand
numeroasa si viteaza cnezime si romanime libera de aici au ajuns pion de baza
al ostilor ardelene si al cetatilor de pe frontul sudic al regatului ungar.

 

Atingand maxima inflorire si afirmare in veacul lui Ioan de
Hunedoara, ridicat din aceste locuri, si al marilor lupte victorioase
antiotomane, Tara Hategului si-a mentinut individualitatea
politico-administrativa in cursul evului mediu, pana la desfiintarea vechii
sale organizari, la mijlocul secolului al XIX-lea. Structurile sale umane s-au
bazat mereu pe o nobilime marunta, cu o evolutie complicata si, tocmai prin
aceea, foarte interesanta.

Obiective turistice în Rau de Mori

Barajul si lacul de acumulare Gura Apei

Pe cursul râului Mare a fost construita o salba de 10 hidrocentrale.

Amenajarea hidroenergetica Rau Mare - Retezat are ca rol atat producerea de energie electrica, cat si regularizarea raului, cu efecte benefice asupra mediului inconjurator.

Barajul de la Gura Apei, construit in munte, la aproximativ 40 de km de Hateg, este cel mai mare baraj de anrocamente din Europa. Constructia barajului a inceput in 1975. Dimensiunile lui sunt impresionante: 168 m inaltime, 225 milioane de metri cubi de apa in lacul de acumulare, dimensiunile intregului baraj intrec de trei ori pe cele ale piramidei lui Keops. Amenajarea continua cu un lant de lacuri si hidrocentrale mai mici. Ultima veriga finalizata este formata din lacul de acumulare, barajul si hidrocentrala de la Sântamaria Orlea. Lacul de acumulare de la Orlea asigura alimentarea cu apa a aproape jumatate din judet, cu orasele Hateg, Calan, Simeria, Deva.

Biserica Densus

La Densus e o biserica ". . . Bizara, facuta din marmuri si coloane, culese de la Sarmizegetusa. Un mic stâlp din cei patru care sustin ingusta turla e o stela romana purtând numele lui Longinus. E o marmura cu o inscriptie eleganta, luminoasa, frumoasa precum o statuie. Ascunsa in umbra, abia luminata de câteva suvite de soare venind pe niste ferestruici. . . Face impresia unei opere divine furata de genii nocturne" (George Calinescu).

Aflat in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane - Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa - acest ciudat edificiu al Tarii Hategului a fost obiectul multor controverse iscate intre diferiti oameni de stiinta, dornici de a-i stabili originea. Unii au considerat ca la inceput biserica a fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci, altii vorbeau de un fost templu roman al zeului Marte; Nicolae Iorga plaseaza construirea monumentului in secolul al Xvi-lea, iar istoricul de arta Vataseanu, in ultimul sfert al secolului al Xiii-lea.

S-au facut numeroase investigatii. Dar monumentul continua sa-si pastreze cu indaratnicie taina. Se presupune ca biserica veche din Densus a suferit mari modificari de-a lungul timpului si, in special, la sfârsitul secolului al Xiii-lea.

Construita din bolovani de râu, caramida cu inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare, etc. , luate desigur din Ulpia Traiana, biserica din Densus are un aspect straniu, stârnind totodata admiratie si uimire.

In semiintunericul care stapâneste interiorul acestei masive constructii se disting cu greu fragmente de pictura ramase peste ani.

Picturile de pe registrele superioare ale peretilor naosului ca si de pe altar apartin zugravului Stefan. Semnatura cu care acesta si-a pecetluit opera se poate vedea si azi. Profilate pe un fond ultramarin, figurile executate vadesc realele calitati artistice ale mesterului.

Biserica Santamaria Orlea

Localitatea este așezatã în sud-vestul Hațegului (jud. Hunedoara), pe vechea șosea romanã care fãcea legãtura dintre Sarmizegetusa și locul ieșirii Streiului din depresiune.

Și-a primit numele de la poziția înconjuratã de cursul Râului Mare și Apei Borii.

Prima datã s-a aflat despre bisericã datoritã cercetãtorilor epocii romane (sec. Xviii), iar cea dintâi descriere o datorãm vicarului greco-catolic Ștefan Moldovan (1853).

Sãpãturile arheologice (1996) au definit componentele și etapele de construcție, cu partea cea mai importantã a vechiului monument medieval. La aceste ultime cercetãri s-a relevat faptul cã prima bisericã a Ostrovului hațegan a fost un mic edificiu uninavat (5, 20 x 4, 50 m, cu grosimi ale zidãriei de 0, 90 m) cu mic altar rectangular (1, 90 x 2, 20 m), la ridicarea cãruia s-au folosit din plin spolii romane - blocuri mari sau mai mici, fasonate (la baza elevațiilor), dar și multã cãrãmidã.

Altarul primei biserici a fost ulterior demolat, iar latura de nord a navei a fost înlocuitã parțial de un alt zid. Douã portaluri permiteau accesul în lãcaș: unul de vest (parțial utilizat și astãzi), sub care ne întâlnim cu un timpan pictat; altul spre sud, închis de un ancadrament care imitã un lintel pe console (astãzi astupat), surmontat de o nișã de hram, încheiatã cu arcadã semicircularã.

Castelul Corvinestilor – Hunedoara

Ridicat in secolul al Xiv-lea, pe locul unei vechi intarituri, pe o stanca la picioarele careia curge paraul Zlasti, castelul este o constructie mareata, cu acoperisuri inalte si divers colorate, cu turnuri si turnulete, ferestre si balcoane impodobite cu dantelara pietrei cioplite.

Fiind una dintre cele mai mari si vestite proprietati ale lui Iancu de Hunedoara, castelul cunoaste in timpul acestuia insemnate transformari.
El devine astfel o somptuoasa locuinta, nu numai un punct strategic intarit.
Cu trecerea anilor, diversii stapani ai castelului i-au modificat infatisarea, imbogatindu-l cu turnuri, sali si camere de onoare.

Galeria si donjonul - ultimul turn de aparare (turnul "Ne boisa" = Nu te teme), ramase neschimbate de pe timpul lui Iancu de Hunedoara, precum si Turnul Capistrano (dupa numele unui vestit calugar de la curtea castelului) reprezinta cateva dintre cele mai semnificative parti ale constructiei.
Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare incapere de receptii), Turnul buzduganelor si Bastionul alb care servea drept depozit de bucate, Sala Dietei, avand medalioane pictate pe pereti (printre ele se gasesc si portretele domnilor Matei Basarab din Tara Romaneasca si Vasile Lupu din Moldova).

In aripa castelului numita Matia se mai desluseste destul de vag, o pictura referitoare la legenda cu corbul de la care se zice ca isi trag numele urmasii lui Iancu de Hunedoara (corvini).

In curtea castelului, alaturi de capela zidita tot in timpul lui Iancu de Hunedoara, se afla o fantana adanca de 30 de metri. Dupa legenda, aceasta fantana ar fi fost sapata de trei prizonieri turci, carora li s-a promis libertatea daca vor ajunge la stratul de apa. Dar dupa 15 ani de truda, cand au terminat fantana, stapanii nu s-au tinut de cuvant. Se spunea ca inscriptia de pe zidul fantanii inseamna "Apa aveti, dar suflet, nu". In realitate, continutul descifrat de specialisti este "Cel care a scris aceasta inscriptie este Hasan, care traieste ca rob la ghiauri, in cetatea de langa biserica".

Castelul a fost restaurat si transformat in muzeu.

Castelul Nopcsa Sacel

Castelul a fost a doua resedinta uneia dintre cele cele mai ciudate familii din Transilvania. Arhitectura lui sobra poate fi vazuta si astazi in satul Sacel (intre Santamaria Orlea si Rau de Mori, Dj 686). Cladirea este intr-o stare avansata de degradare, dar respira inca teribila istorie a clanului Nopcsa.

Castelul nu are mai mult de 200 de ani, dar familia Nopcsa, care si-a avut aici ultima resedinta, este atestata documentar de la 1367. Castelul de la Sacel amiteste de o lume astazi trecuta. O lume cu baroni si contese, trasuri si castele, baluri si jafuri.
Istoria clanului Nopcsa se împleteste cu trecutul mai multor famili nobiliare din Transilvania, între care si a Huniazilor. Clanul "Noapte" a fost unul dintre cele mai celebre în toata Transilvania. Numele lor, Nopchia, care înseamna "Noapte", a fost maghiarizat dupa 1701 devenind Nopcsa. A fost una dintre cele mai ciudate familii ale carei radacini sunt semnalate inca din 1367, dar care se stinge dramatic in 1933. Numele lor se leaga de legenda talharului "Fatza neagra", dar si de primele descoperiri ale dinozaurilor pitici din zona Hategului.

Cetatea Colț

Cetatea Colț dateazǎ de la începutul sec al- XIV-lea, când a fost ctitoritǎ de cneazul Cândea. Ulterior, Cândea a trecut la religia catolicã și și-a schimbat numele în Kendefy. Cetatea se aflǎ pe teritoriul satului Suseni, Hunedoara pe Dj 686, la intrarea pe valea Rausorului si la 3 km distanțǎ de satul Râu de Mori.

Constructia a avut rol in aparare fiind cea mai puternica cetate cneziala din Transilvania. La poalele stancii se afla biserica fortificata construita in aceeasi perioada de Candesti. Pe peretii bisericii se mai pastreaza inca mici portiuni ale picturii originale. Alaturi de biserica se dezvolta o manastire de calugari unde poti gasi ajutor si indrumare in a ajunge la cetate.

Pentru a gasi ruinele se urca prin padure timp de 30 de minute, cel mai bine insotit de un ghid de prin partea locului deoarece nu exista marcaje. Pozitia inalta domina imprejurimile iar privelistea asupra vailor inconjuratoare este coplesitoare.

Legenda spune ca in secolul 19 celebrul scriitor francez Jules Verne a vizitat cetatea impreuna cu o misterioasa femeie, fiind apoi sursa de inspiratie pentru romanul Cetatea din Carpati.

La poale cetatii, in deplin echilibru cu natura, isi inalta turnul biserica manastirii Colt, una din cele mai vechi din Romania si din Europa.

Cetatea Deva

Cetatea Deva are o datare sigura: anul 1269. Urme mai vechi descoperite in acest loc duc insa firul vietuirii pana in zorii istoriei umane, apoi in perioada statului dac si stapanirii romane.

In timpul feudalismului, viata cetatii era legata de numeroasele si grelele munci pe care taranii iobagi trebuiau sa le faca: pastrarea si apararea zidurilor cetatii, saparea santurilor, taierea lemnelor si a hatisurilor. Aceste impovaratoare obligatii au facut ca cetatea sa devina, in decursul veacurilor, tinta multor rascoale.

In anul 1784, in timpul rascoalei conduse de Horia, Closca si Crisan, stapanii cetatii au opus rezistenta atacurilor iobagilor si minerilor din Muntii Apuseni. Neinarmati si lipsiti de o buna organizare, rasculatii nu au reusit sa cucereasca cetatea asediata. Siliti sa se retraga, ei au lasat in mana nobililor 86 de prizonieri, carora li s-au taiat capetele, iar trupurile le-au fost aruncate intr-o groapa comuna, in spatele cetatii.
Stapanii Devei au intampinat cu ostilitate si pe Mihai Viteazul, cand acesta se indrepta in 1600 spre Praga, in speranta de a gasi la curtea imparatului Rudolf ajutor impotriva Imperiului Otoman: ". . . Din cetatea Devei indreptara tunurile asupra mea si inecara in Mures mai mult dintre ai mei".
Zidurile cetatii au inchis intre ele si pe multi luptatori pentru dreptatea si libertatea poporului, iar in timpul revolutiei de la 1848 aici s-au dat crancene batalii intre trupele revolutionare maghiare si armata tarista, venita sa inabuse revolutia:

"Crunt bubuit-a tunul
Spre Deva, patru zile,
Pamantu-ntreg si zarea
De sange erau pline! . . .
Tot ce onoarea cere
Sa facem, am facut. . .
Sa-nvingem pe dusmanu-nzecit
Nu am putut. "

O explozie produsa in 1849 in magazia cu praf de pusca a aruncat in aer zidurile cetatii, prefacand totul intr-un morman cu pietre.
Trecand printre ruinele vechilor porti, prin hrubele slab luminate, gandul ne poarta spre vremurile cand probabil aici isi gaseau adapost haiducii. Aceleasi ruine, incarcate de mister si legenda, au zamislit multe povesti, rod al fanteziei populare. Una dintre acestea arata ca cetatea a fost zidita de zane cu parul de aur, fetele unor uriasi, care certandu-se intre ele au distrus-o. O alta legenda atribuie inaltarea zidurilor harniciei unor pitici.

Cetatea este pitoresc asezata pe dealul la poalele caruia se intinde orasul modern, imbracat in haina colorata a noilor constructii. Trecand pe aceste meleaguri, la mijlocul secolului trecut, calatorul englez Paget, incantat de privelistea ce se desfasoara de la inaltimea cetatii, a marturisit ca: "Putine locuri, prin cate tari am umblat, prezinta o panorama mai frumoasa decat aceea a Vaii Muresului. "

Sub dealul cetatii se afla palatul Magna Curia (azi sediul Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane), construit in sec. Xvi, de plan dreptunghiular usor alungit, prevazut la coturi cu cate un decros cu aspect de bastion. Transformat de Gabriel Bethlen in 1621, Magna Curia a dobandit o infatisare prevalent baroca in sec. Xviii, cand i se adauga o scara monumentala dispre parc si un balcon polilobat.

Manastirea Prislop

Asezata intr-o poiana, inconjurata de un peisaj mirific, Manastirea Prislop se afla la 13 km de Hateg.

De aproape sapte secole, ea reprezinta unul din cele mai importante asezaminte religioase ortodoxe din Transilvania. A fost ridicata in a doua jumatate a secolului al Xiv-lea de Parintele Nicodim, ulterior anctificat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu. El a venit din Tara Romaneasca, unde titorise manastirile Tismana si Vodita.

Manastirea Prislop a fost construita in acelasi stil Triconc ca si ele si este singura de acest fel din Transilvania. Al doilea ctitor al manastirii a fost Domnita Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Basarab, refugiata in Transilvania dupa moartea tatalui sau.

Se spune ca Domnita Zamfira era foarte bolnava cand a venit la Prislop si s-a vindecat band apa din izvorul cu puteri tamaduitoare din curtea manastirii. Mormantul ei se afla in pronaosul bisericii. Avutul cel mai de pret al manastirii este icoana Maicii Domnului facatoare de
Minuni, daruita tot de domnita Zamfira in 1580, cand s-a incheiat reconstruirea bisericii.

Manastirea a avut o existenta zbuciumata.
A fost incendiata in 1762 din ordinul generalului Bukow, iar calugarii ortodocsi au fost alungati. Aproape doua secole a apartinut Bisericii Romane Unita cu Roma (greco-catolica). A revenit la cultul initial in octombrie 1948. O luna mai tarziu a fost adus la Prislop Parintele Arsenie Boca. Licentiat in teologie si absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti, el este considerat al treilea ctitor al manastirii pentru ca, timp de 41 de ani cat a fost staret si, apoi, duhovnic al manastirii, a reorganizat-o, a reconstruit-o si a pictat-o, dandu-i stralucirea de astazi. Din 1976, Prislopul este manastire de maici.
In 1991 a fost infiintat in incinta ei Seminarul Teologic Monahal Sfanta Ecaterina, cu o durata de scolarizare de cinci ani.
Unele maici si eleve isi desavarsesc talentul artistic continuand vechiul mestesug romanesc al pictarii de icoane pe sticla. Scolilor seculare de iconari de la Nicula, Arpas sau Laz li se alatura acum cea de data mai recenta, de la Prislop

Masivul Retezat

Un masiv fascinant. Aici a fost creat, în 1935, un Parc Național, incluzând o rezervație științificã. Parcul a fost declarat recent Rezervație a biosferei, intrând astfel în patrimoniul umanitãții, trebuind a fi protejat ca atare.

Masivul se înalțã între douã depresiuni importante, Petroșani și Hațeg, și între douã râuri importante, Râul Mare și Jiul de Vest. Îi stau roatã Munții Țarcu, Godeanu și Vâlcan.

Partea cea mai importantã a masivului este alcãtuitã în principal din roci cristaline și se numește Retezatul Mare; partea sudicã, cu relief dezvoltat și în mase mai importante de calcare, se numește Retezatul Mic.

Cel mai înalt vârf, Peleaga, are 2509 m. Spre Depresiunea Hațeg existã un abrupt imens, cu fațete triunghiulare, specifice eroziunii în condiții tectonice favorizante.
Existã douã culmi principale, orientate aproximativ sud-vest nord-est, unite în partea lor centralã.

Culmea nordicã pornește din zona Lacului Gura Apelor și este punctatã de Vârfurile Zlata (2142 m), Șesele (2278), Judele (2334), Bucura (2433), Peleaga (2509), Pãpușa (2508), Mare (2463), Lãncița (2066), Brãdet (1861).

Culmea sudicã, Iorgovanu (2014) - Piule (2080) - Drãcșanu (2081) are dimensiuni mai mici și este punctatã și de Vârfurile Custura (2457), Gruniu (2294), Lazãru (2282), Tulișa (1792). Cel mai reprezentativ vârf din zonã a dat nume masivului: Retezat (2482 m).

Din cele douã culmi principale se desprind spre nord culmi prelungi, paralele, cu lungimi apreciabile și culmi mai scurte spre sud.

Cel mai întins lac glaciar din România se aflã aici - Bucura (10 ha), de asemenea cel mai adânc - Zãnoaga (29 m). Dintre splendidele cascade amintim Lolaia, Ciumfu, Rovine.

Pãdurea îmbracã pante acoperite cu imense grohotișuri fosile, iar covorul jnepenilor protejeazã pãrțile superioare ale culmilor. Printre plante pot fi întâlnite multe specii ocrotite: macul galben de munte, argințica, sângele voinicului, ghințura, crinul galben. Crestele cele mai înalte și custurile sunt cel mai ades lipsite de vegetație.

Dintre animale, capra neagrã, cocoșul de munte și ursul pot fi adesea întâlnite; marmota este și ea prezentã.

Potecile turistice din Parcul Național (marcate) pot fi utilizate respectându-se regulile impuse într-o arie protejatã. Potecile din Rezervația științificã nu sunt permise turiștilor; frumusețile din interiorul acesteia ni se dezvãluie din înaltul crestelor și vom reuși astfel sã protejãm elemente importante pentru biodiversitatea planetei Pãmânt.

Masivul Retezat are climã asprã și umedã. Este situat în calea maselor de aer vestice și sud-vestice. La peste 2000 m altitudine temperatura medie a aerului este de -2 -4° C. Înspre altitudinile de 1400-1500 m valorile medii ale temperaturii aerului ajung la 2-4 °c. În luna cea mai caldã, iulie, temperatura medie a aerului este în jur de 6 °c pe culmile cele mai înalte și de 8-10 °c începând de la limita superioarã a pãdurii înspre poalele masivului. În luna cea mai rece, ianuarie, la peste 2000 m temperatura medie a aerului este în jur de -10 °c, iar începând de la limita superioarã a pãdurii crește la -8 -6 °c.

Sarmizegetusa Regie

In partea de sud-vest a depresiunii Hateg, se afla ruinele cetati capitalei Daciei Romane, numita si Ulpia Traiana Sarmisegetusa, fondata de guvernatorul Terentius Scaurianus între anii 108 - 110.
Timp de doua secole acesta a fost centrul politico-administrativ al provinciei Dacia.
Sediile guvernatorului, al administratiei, al aparatului fiscal, al centrelor militar, economic si religios isi aveau locul dupa zidurile cetatii.

În timpul domniei împaratului Hadrian (117-138), Sarmizegetusa a fost denumita Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, iar mai apoi, în perioada 222-235 i s-a adaugat epitetul de metropolis. Ulpia Traiana

Ulpia Traiana Sarmizegetusa

De altfel, ruinele Ulpiei Traiana Sarmisegetusa sunt cel mai interesant obiectiv turistic din aceasta zona, oferind turistilor imaginea unui oras roman, la fel ca multe altele, cu forul, palatul augustalilor, thermele, amfiteatrul, edificii publice si particulare.
In 1982 a fost inaugurat un muzeu unde se afla expuse obiecte de argint si bronz, ceramica, statuii ale zeilor romani, monede, pietre de mormant, medalione, mozaicuri, fibule si altele.

Lacul Bucura

Cel mai impunator lac alpin din Carpatii romanesti este situat in caldarea ce-i poarta numele, sub Varful Peleaga si Saua Bucurei, orientat in directia nord - sud, la altitudinea de 2040 m.
Suprafata lacului este de 8, 90 ha, lungimea de 550 m si latimea medie de 160 m. Latimea maxima este de 225 m, iar volumul de 625000 m3. Adancimea maxima a apei este de 15, 5 m, ea realizandu-se in dreptul intrarii Izvorului Pelegii in lac, mai aproape de malul opus si spre mijloc.

Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deverseaza printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secunda. Populatia piscicola este autohtona, in lac nefacandu-se populari artificiale.

Accesul la lac: din soseaua Hateg - Caransebes, de la km 61 (carnesti), prin Clopotiva - Grebla - Gura Zlata - Gura Apei, 35 km drum asfaltat. De aici pe drumul forestier ce se opreste la Dracsanu pe o distanta de 14 km. Apoi, trecand pe la cascada Fetele Voilesei, urmarind valea Lapusnicului Mare, pana la Gura Bucurii, si trecand pe langa Lacul Lia se ajunge la Bucura. De la Gura Zlata, prin Cioaca Aradesului, Poarta Bucurii, lacul Bucura.

Conacul Kendeffy

Familia Kendeffy are o vechime de aproape sapte secole. Numele original, dupa cum sustin unii istorici, a fost „Cândea”, dar s-a maghiarizat în Evul Mediu. Cneazul Cândea si fii sai au primit de la Ioan de Hunedoara si Matei Corvin, în mai multe etape, vaste domenii în Retezat si în Tara Hategului. La începutul secolului trecut, domeniul din Tara Hategului al familiei nobiliare se pare ca era detinut în mare parte de fratii Gabor, Miklos si Alexiu Kendeffy. Acesta din urma nu a avut copii, motiv pentru care a declarat-o mostenitoare pe Elisabeta, fiica fratelui sau Miklos. Maria este fiica lui Gabor Kendeffy. Batrânii spun ca, la începutul veacului trecut, averea familiei Kendeffy era mai mare chiar si decât cea a familiei regale. Avutia a început însa sa fie împartita de statul român în 1921, pe parcursul Reformei Agrare, iar tot ce a mai ramas a fost confiscat de comunisti, în 1947.

Familia Cindea a intrat in istorie in secolul al XIV-lea, cand a inceput sa se afirme pe scena politica, generatie dupa generatie. Cel mai vechi membru cunoscut al familiei cneziale este Nicolae, zis Cindea, care a trait prin anul 1300. Fiul sau, Mihail, a fost executat in anii 1356-1359, din porunca lui Andrei Lackfy, voievod al Transilvaniei, iar mosiile sale au fost confiscate.

De la sfarsitul secolului al XV-lea, familia s-a despartit in doua ramuri, care vor fi cunoscute prin numele maghiare pe care le poarta: Ladislau-Latcu se va numi Kendeffy, iar Ioan Cindres - Kanderessy.
La Rau de Mori se pastreaza o parte din constructiile nobiliare, prevazute cu o capela, precum si o biserica veche, devenita probabil ulterior parohie. Lacasul de cult ortodox se gaseste langa vechile constructii ale conacului Kendeffy, in mijlocul cimitirului.
Cel mai vechi document care confirma prezenta bisericii Rau de Mori dateaza din anul 1526. Exista, de asemenea, o biserica calvina, construita in perimetrul curtii nobiliare a familiei Kendeffy.

Casa Memoriala Crisan

Casa natală Crișan (marcu Giurgiu) se află în satul cu același nume (fost Vaca) din județul Hunedoara. Este monument istoric.

Casa memorială Crișan a fost reconstruită în anul 1979, după o fotografie publicată de către istoricul Ioan Lupaș în anul 1934. Clădirea are aspectul unei casa țărănești din secolul al xviii-lea. Sunt expuse în cele două încăperi și în anexe piese de etnografie din zona Ribița (un interior de casă moțească), obiecte reprezentative pentru istoria localității în care s-a născut Gheorghe Crișan, arme albe și de foc din secolul al xviii-lea, material foto-documentar referitor la răscoala țăranilor români din Transilvania din 1784-1785.