De câțiva ani ca și locuitorii casei noi am fost și gazdele. De-a lungul anilor am transformat casa în pensiune conform necesităților turiștilor. Pe parcursul construcției am luat în considerare, că marea majoritate a celor care ne vizitează vin cu familii, pentru a vizita mina de sare. Tocmai de aceea, nivelurile pensiunii sunt confortabile și pentru familii.
Așteptăm oaspeții cu două camere la fiecare etaj. În fiecare cameră se află un pat franțuzesc, două paturi simple, o baie, respectiv un hol. Camerele pot fi solicitate pentru două sau trei persoane.
Camera de la parter poate fi folosită și ca o casă cu cheie, dar și ca salon. Această cameră, care a fost dotată cu scopul de a servi 4 persoane, dispune de o baie proprie, respectiv de o bucătărie și o sufragerie bine dotată, unde se asigură posibilitatea de a găti și de a lua masa. După cerință și noi putem servi specialități de casă.
În curte se află o terasă dotată cu mobilier de grădină și grătar.
În sezonul estival se poate închiria o casă separată, la etajul căreia se află două camere dotate cu baie separată, la parter cu bucătărie și posibilitatea de a lua masa. Vizitați-ne și simțiți-vă ca acasă! Vă așteaptă cu drag: familia Vákár.
* Toate preturile sunt valabile pentru o singura noapte de cazare si sunt finale.
0 voturi0 voturi
Tarifele afisate sunt cele comunicate la telefon?
PROCEDURA DE REZERVARE
Pentru a nu exista neintelegeri cu privire la rezervarea dvs, chiar daca ati vorbit la telefon cu administratorul unitatii, va rugam sa trimiteti si o solicitare de cazare pe emailul proprietarului. Astfel, detaliile rezervarii raman scrise. O copie a rezervarii ajunge si pe e-mailul dvs.,
Pentru o rezervare ferma si blocarea camerelor este foarte posibil ca proprietarul sa va solicite un avans. Este normal si un mod de lucru corect. Avansul reprezinta, din punct de vedere legal, o garantie: pe de o parte dvs. sunteti sigur/a ca vi s-au retinut una sau mai multe camere, pe de alta parte administratorul unitatii are certitudinea ca veti onora rezervarea facuta. Avansul este nereturnabil insa fara avans platit unitatea de cazare nu are nici o obligatie legala de a va pastra camerele,
Chiar daca nu vi se solicita, insistati dvs. sa platiti avans si pastrati chitanta. Notati pe chitanta numele unitatii de cazare, localitatea, perioada sejurului si numarul de camere. Pastrati dovada de plata a avansului pentru ca, in caz de neonorare a rezervarii, sa va puteti adresa organelor de control ( OPC, Politie, Ministerul Turismului ),
TURIST INFO va ofera contact direct cu administratorul unitatii, site-ul in sine nu intermediaza si nu garanteaza rezervarea efectiva ( proprietarul este cel care raspunde la solicitare, nu TURIST INFO ). Daca ati trimis doar solicitarea de cazare iar proprietarul nu va raspunde la e-mail intr-un timp rezonabil, va recomandam contactul telefonic,
TURIST INFO nu va lua in considerare eventualele reclamatii si nici recenzia dvs. daca nu s-a folosit formularul online de solicitare cazare pentru rezervarea sejurului si nu exista dovada achitarii avansului.
Mancare buna, gazde primitoare, caldura din belsug pe timp de iarna.
... citeste mai mult