Adulți
-
2
+

Copii
-
0
+

Localitatea Piatra Neamț

Descrierea localității și informații utile turiștilor.

Despre Piatra Neamt

Regiunea a fost locuită din cele mai vechi timpuri datorită unui mediu natural favorabil, care a contribuit la dezvoltarea unei civilizaţii prospere. Descoperiri arheologice de o inestimabilă valoare redau imaginea completă a unei populaţii cu un ridicat standard de viaţă şi cu un rafinament artistic excepţional, care a dat naştere, cu milenii în urmă Culturii Cucuteni. Complexul Muzeal Judeţean, deţinător al unor exponate de mare valoare, oferă vizitatorilor posibilitatea de a admira splendidele opere plastice, precum Hora de la Frumuşica, Soborul Zeiţelor, şi Gânditorul de la Târpeşti. Din perioada geto-dacică datează şi cetatea de la Bâtca-Doamnei.

În secolul al XV-lea, Ştefan cel Mare construieşte Curtea Domnească( cetatea, Catedrala Sf. Ioan cu celebra clopotniţă, devenită în timp Turnul lui Ştefan) actualul centru istoric al oraşului. Datorită poziţiei sale, pe traseul unor importante rute comerciale, oraşul a cunoscut o dezvoltare continuă.

În perioada modernă, Piatra-Neamţ ajunge cel mai important centru urban din ţinutul Neamţului, devenind oraş reşedinţă al judeţului. Industria, serviciile bancare şi lucrările publice au cunoscut o puternică dezvoltare, concomitent cu înflorirea vieţii culturale.

Astăzi, municipiul Piatra Neamţ se remarcă prin arhitectura modernă a clădirilor sale, armonios integrată într-un peisaj natural de o deosbită frumuseţe.

Autogara Piatra Neamt

AUTOGARA Piatra Neamt - Mersul autobuzelor




Plecari Piatra Neamt



Sosiri Piatra Neamt


Obiective turistice în Piatra Neamț

Biserica Precista

Hramul: Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Constructia celei mai frumoase biserici a orasului a inceput in 1930 si a fost sfintitã in 1947. Planurile lucrarii s-au facut de arhitectii Bolomei si Dortz, iar executia lucrarii, de catre constructorul Carol Zani si sculptorul Vincenzo Puschiasis. Conducerea lucrarii a apartinut preotului Constantin Matasa. Icoanele din catapeteasma, din biserica veche, in praf de aur, au fost facute, se pare, de un pictor grec.

Curtea Domneasca

Este situat in centrul orasului si, potrivit izvoarelor istorice, acest ansamblu arhitectural alcatuit din Curtea Domneasca, Biserica `sf. Ioan` si Turnul-clopotnita isi are inceputurile in perioada 1468-1475 fiind ctitorit de Stefan cel Mare. Din Curtea Domneasca s-a mai pastrat doar o parte din pivnitele casei domnesti (unde se afla acum o expozitie muzeala) si portiuni din zidul de incinta. Biserica zidita in 1497-1498, monumentala si eleganta, este caracteristica stilului arhitectural moldovenesc din acea perioada imbinand tipul cu plan dreptunghiular si bolti semicilindrice cu cel trilobat si turla pe naos. Turnul, construit in 1499 din piatra bruta si intarit cu patru contraforturi ce-i subliniaza profilul zvelt, are 19 m inaltime. Foisorul de paza a fost adaugat in epoca moderna.

Baza hipica

La baza hipica `col. Virgil Barbuceanu` puteti practica calaria de agrement, pe traseele puse la dipozitie de personalul bazei, care va va indruma spre o plimbare cu trasura sau, daca stati mai mult in zona, puteti lua si cursuri de calarie, iar pentru copii mai mici este disponibil un ponei. Grajdurile bazei hipice adapostesc 30 de cai, dintre care trei (din rasa Lipitan) sunt folositi pentru mersul cu trasura. Baza il gazduieste si pe Violet, fosta glorie olimpica de la Olimpiada de la Moscova. Calul, pursange englez, in varsta de 25 de ani, a fost calarit de toti cei care acum sunt mai campioni la echitatie.
Una dintre odoarele bazei este `indianul`, un cal din rasa Holstein, unicat in Romania, pentru ca este obtinut in urma unui transfer de embrioni. `indianul` este extrem de bland si arata leit ca armasarii din povestile lui Karl May.
Datorita terenului favorabil sportului ecvestru, fiind declarat cel mai bun teren din tara, in Baza Hipica Virgil Barbuceanu se organizeaza competitii la nivel national si international. Aici se poate asigura in timpul competitiilor in jur de 120 spatii de cazare pentru capetele de cai.
Activitatile bazei hipice:
Pregatirea cailor pentru participarea concursuriloragrement in incinta bazei hipice
Turism calare pentru cei care au cunostiinte si aptitudini ecvestre se poate calatorii si o zi pe traseul Batca Doamnei, Bahrin
Agrement cu trasura, atat pentru plimbare cat si pentru evenimente speciale
Agrement cu sania trasa de cai
Scoala de echitatie, va puteti inscrie incepand cu vartsta de 7 ani, daca cursantii indeplinesc cerintele si parcurg cele 36 de h pregatire obligatorii, absolventii Scolii de Echitatie vor sustine 2 probe : una teoretica si una practica. Daca cursantii trec aceste probe vor primi diplome de absolvire.
Volei pe nisip
Mese festive
Baluri si petreceri in aer liber
Picnic si foc de tabara.
Se pune la dispozitie si 5 ponei blanzi si jucausi pe placul tuturor copiilor

Teatrul Tineretului

A fost construit de arhitectul Carol Zane in 1958 si functioneaza din 1961 ca institutie de sine statatoare. Mitul Teatrului Tineretului a fost acreditat prin viteza cu care producea vedete. An de an au venit la Piatra Neamt cei mai buni absolventi ai Institutului de Teatru, nume care s-au impus in miscarea teatrala romaneasca si nu numai: Horatiu Malaiele, Maia Morgenstern, Virgil Ogasanu, Ileana Stana Ionescu, Mitica Popescu, Valentin Uritescu, Oana Pellea, Florin Piersic. . .
Toate aceste personalitati au reusit sa creeze o stare benefica a actului teatral, recunoscutul `spirit de echipa` de la Piatra Neamt. Prestigiul Teatrului Tineretului a fost consolidat si de rapiditatea cu care s-a impus in viata teatrala internationala. Intr-o vreme, cand spectacolele romanesti treceau cu greu granita, Tt s-a impus in manifestari teatrale de avengura. In prezent, Tt este unul din cele mai dinamice, moderne si indraznete teatre din Romania. Probabil datorita tineretii sale. 70 % dintre actori au sub 30 ani. La fel sunt si multi dintre regizorii care au lucrat aici. Repertoriul consta in principal in piese contemporane, romanesti si straine, dar si din marile valori ale dramaturgiei universale.
Teatrul Vostru
Adresa: Casa de Cultura a Sindicatelor
A fost infiintat de compania Draga Olteanu Matei, in colaborare cu Casa de Cultura a Sindicatelor din Piatra Neamt.
Este primul teatru privat din Romania cu actori neprofesionisti.
Biblioteca Judeteana `g. T. Kirileanu` Neamt
Biblioteca Judeteana `g. T. Kirileanu` Neamt este continuatoarea unor vechi traditii (peste 130 de ani) de lectura publica in judetul Neamt. O insemnare din 1934, datorata lui Constantin Turcu (1903-1980) profesor, publicist si secretar al Liceului `petru Rares` din Piatra-neamt, evoca - in acest sens - anul 1869 si registrul de imprumut al bibliotecii filialei Neamt a Societatii pentruinvatatura Poporului Roman.
Istoria propriu-zisa a Bibliotecii Judetene `g. T. Kirileanu` Neamt incepe cu toamna anului 1935, cand, odata cu revenirea pe meleagurile natale, carturarul Gh. Teodorescu - Kirileanu isi materializeaza si dorinta de a se stabili la Piatra-neamt cu intreaga comoara de manuscrise, carte si periodice a bibliotecii sale. In acest scop, a cumparat un teren si a construit pe str. Stefan cel Mare nr. 25 - asta(zi nr. 27) casa ce l-a adapostit pana la moarte (13 noiembrie 1960).
Oficial, biblioteca a capatat caracter public in anul 1956, prin actul de donatie din 24 februarie acel an, ce stipula infiintarea - in casa sa - a unei biblioteci documentare `pentru luminarea poporului`. In realitate, biblioteca lui G. T. Kirileanu avea asemenea atribute inca de la inceputul instalarii carturarului in Piatra-neamt fiind accesibila, datorita exemplarei generozitati a proprietarului ei, multor cititori interesati de trecutul istoric si cultural.
Dupa 1989, Biblioteca Judeteana a cunoscut un intens proces de modernizare si extindere a spatiilor si serviciilor sale. Mai intai Prefectura Judetului Neamt, (in noiembrie 1991) si apoi, imediat dupa infiintare, Consiliul Judetean Neamt (constituit in urma alegerilor locale din mai-iunie 1992) au aprobat si finantat realizarea unei extinderi a sediului Bibliotecii Judetene Neamt.
Odata cu aniversarea a 120 de ani de la nas, terea lui G. T. Kirileanu si sfintirea pietrei de temelie a noului local in data de 13 martie 1992, biblioteca si-a inscris pe frontispiciu numele ctitorului ei spiritual, capatand denumirea de Biblioteca Judeteana `g. T. Kirileanu`.

Muzeul de Arta Cucuteni

Infiintat in anul 2005, Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni Piatra Neamt functioneaza in cladirea construita de Carol Zani in anii 1928-1930 si ornamentata de sculptorul Vincenzo Puschiasis. Vestigiile descoperite in teren, in cele peste 150 de situri arheologice si pe parcursul a peste sase decenii formeaza patrimoniul de exceptie al acestui muzeu.
Cultura Cucuteni reprezinta cea mai importanta civilizatie a „Europei vechi” si este ultima cultura cu ceramica pictata din Europa. Expozitia muzeului cuprinde aproximativ 300 de piese structurate pe 2 nivele si trei sali , si include: obiecte de ceramica pictata tricrom, obiecte de arta figurativa-plastica, antropomorfa si zoomorfa, obiecte de arta decorativa aplicate pe vase, toate reprezentative pentru toate fazele de dezvoltare a acestei culturi.
Depozitul-seif mai adaposteste aproximativ 800 de piese, apartinând tuturor fazelor si etapelor de evolutie ale complexului cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolie.
Prin toata activitatea specialistilor proprii, dar si a colaboratorilor sai, muzeul are o contributie importanta la descoperirea si cunoasterea Culturii Cucuteni.Printre cele mai valoroase piese ale muzeului din Piatra-Neamţ se numără Tezaurul de la Brad, un complex ce cuprinde în jur de 500 de piese.
Arealul de descoperire a artefactele expuse s-a facut in general in judetul Neamt, dar sunt si exceptii, statiuni arheologice de referinta din arealul cucutenian ar fi: Izvoare, Traian, Bodesti, Târpesti, Ghelaiesti (in judetul Neamt), Brad, Poduri, Târgu-Ocna, Margineni (judetul Bacau), Isaiia, Târgu-Frumos, Scânteia (judetul Iasi), Trusesti (judetul Botosani), Dumesti (judetul Vaslui), Mihoveni, Draguseni (judetul Suceava), Sipenit, Lipcani (Ucraina) cercetari efectuate de specialisti renumiti, dintre care amintim pe Constantin Matasa, Radu Vulpe, Hortensia si Vladimir Dumitrescu, Mircea Petrescu-Dîmbovita, Silvia Marinescu-Bîlcu, Anton Nitu, Stefan Cucos, Dan Monah s.a.
O particularitate a Muzeului de Arta Eneolitica Cucuteni este faptul ca in cadrul sau functioneaza si Centrul International de Cercetare a Culturii Cucuteni, care a atras la Piatra Neamt numerosi oameni pasionati de istoria Culturii Cucuteni.
Piese din patrimoniul Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni, alături de exponate din alte muzee din ţară au început să fie solicitate pentru expoziţii internaţionale din 1997, când s-a organizat prima şi cea mai mare expoziţie dedicată acestei civilizaţii, la Salonic, în anul când metropola a fost capitală culturală europeană.
Locatie: Str. Stefan cel Mare nr.3, loc. Piatra Neamt, jud. Neamt
Tel: 0233226471
Programul de vizitare:
zilnic: 09 – 17 (octombrie – martie);
10-18 (aprilie – septembrie);
Luni: inchis

Telegondola

Odata ajuns in Piatra Neamt, descoperi intregul oras de la inaltime, bucurandu-te de cea mai spectaculoasa vedere a intregii văi a Bistritei.
Plimbarea ta incepe din Piata Garii. Moderna statie de plecare a telegondolei este special amenajata pentru accesul turistilor, indiferet de varsta, cu servicii si asistenta specializata.

Parcul Zoologic

Situat pe strada Ștefan cel Mare (lângă drumul care urcă spre Colibele Haiducilor, Terasa Gospodinelor și stația de sosire a Telegondolei), Parcul Zoologic din Piatra Neamț adăpostește specii de animale reprezentative pentru fauna autohtonă (urs, cerb, vulpe, râs, păsări) dar și animale exotice (coati, lama, raton, porc spinos).

Muzeul de Istorie si Arheologie

Program de vizitare muzeu
Luni este închis.
10:00-18:00 (aprilie-septembrie)
9:00-17:00 (octombrie-martie)
Taxă de vizitare muzeu
Expoziția permanentă:
- adulți - 16 lei
- preșcolari, elevi - 4 lei
- studenți, grup adulți - 8 lei
/tur-virtual.html

Turnul lui Stefan cel Mare

In centrul istoric al urbei se află, alături de Biserica Domnească „Sf. Ioan Domnesc”, Turnul-Clopotniţă sau Turnul lui Ștefan cel Mare. Zidit în anul 1499, la un an după construcţia bisericii.
Pe faţada turnului se pot observa brâie din cărămidă şi celebrele discuri mici de teracotă smălţuită şi colorată. Astăzi în camera clopotelor se regăsesc patru clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, are o sonoritate unică, unul din secolul al-XIX-lea şi încă două clopote care sunt turnate recent. O legendă urbană spune că în Turnul lui Ştefan a locuit timp de 26 de ani moşul Gheorghe Lazăr, un adevarat pelerin, unic pentru viaţa lui duhovnicească.
Pe la jumătatea secolului al XIX-lea se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creându-se o încăpere pentru `păzitorii de foc`. Mecanismul primului ceas de mari dimensiuni, al Turnului Clopotniţă a fost adus de la Viena în anul 1861. De-a lungul timpului mecanismul ceasului a fost schimbat de mai multe ori, iar cel existent a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din zonă.
Photo Gallery

Telegondola

Telegondola Piatra Neamț este una dintre cele mai importante investiții și puncte de atracție ale orasului Piatra Neamț. Inaugurată în luna februarie 2008, Telegondola de sub poalele Pietricicăi, a transportat până în prezent peste 1 milion de turiști către vârful Muntelui Cozla, acolo unde se află și pârtia de schi. În cele 22 de gondole turiștii pot viziona o frumoasă panoramă a orașului Piatra Neamț, cu tot cu împrejurimi: lacul de acumulare Bâtca Doamnei, Muntele Pietricia dar și Ceahlăul ce se poate observa în toată splendoarea lui în zilele senine. Vă invităm așadar să ne vizitați acest remarcabil obiectiv turistic al orașului Piatra Neamț!
Producătorul instalației este firma austrica Doppelmayr. Întreaga instalație se întinde pe o lungime de 1915m având nu mai puțin de 10 stâlpi. Cel mai înalt stâlp al investiției este de 64 de metri fiind plasat pe Bulevardul Decebal.
Ca și condiții de călătorie vă informăm că viteza de transport este de 6m/s. Telegondola Piatra Neamț beneficiază de 22 de gondole, fiecare gondolă având 8 locuri pe scaune, fiind capabilă să transporte nu mai puțin de 640 kg/gondolă. La o asemenea viteză, călătoria dumneavoastră va fi de minim 8 minute, între cele două puncte și anume : Gară aflat la altitudinea de 323m și punctul de sosire Dealul Cozla aflat la altitudinea de 632m.
Ne mândrim cu faptul că telegondola Piatra Neamț este capabilă să transporte 1200 de persoane pe oră, fiind oricând gata să preia fluxuri mari de turiști așa cum se întamplă în perioadele de vară și iarnă.

Turnul lui Stefan cel Mare

În centrul istoric al urbei se află, alături de Biserica Domnească „Sf. Ioan Domnesc”, Turnul-Clopotniţă sau Turnul lui Ștefan cel Mare. Zidit în anul 1499, la un an după construcţia bisericii.
Pe faţada turnului se pot observa brâie din cărămidă şi celebrele discuri mici de teracotă smălţuită şi colorată. Astăzi în camera clopotelor se regăsesc patru clopote: cel mare, din secolul al XVII-lea, are o sonoritate unică, unul din secolul al-XIX-lea şi încă două clopote care sunt turnate recent. O legendă urbană spune că în Turnul lui Ştefan a locuit timp de 26 de ani moşul Gheorghe Lazăr, un adevarat pelerin, unic pentru viaţa lui duhovnicească.
Pe la jumătatea secolului al XIX-lea se face supraînălţarea turnului, peste ultimul nivel medieval creându-se o încăpere pentru `păzitorii de foc`. Mecanismul primului ceas de mari dimensiuni, al Turnului Clopotniţă a fost adus de la Viena în anul 1861. De-a lungul timpului mecanismul ceasului a fost schimbat de mai multe ori, iar cel existent a fost montat în anul 1920, prin contribuţia unor negustori din zonă.

Cheile Bicazului

Cheile Bicazului sunt chei situate în partea centrală a Munților Hășmaș, în nord-estul României în județele Neamț și Harghita, dezvoltate în calcare jurasice. Se află în partea centrală a culmii estice Tulgheș-Valea Rece a Masivului Hășmaș. Axul principal al acestora este reprezentat de către râul Bicaz.
Monument al naturii, sunt incluse ariilor protejate de interes național, Cheile Bicazului din județul Neamț și Cheile Bicazului și Lacul Roșu din județul Harghita, fiind situate în aria de protecție integrală a Parcului Național Cheile Bicazului - Hășmaș.

Activități de agrement în Piatra Neamț

Strandul

Strandul municipal din Piatra - Neamt a fost inaugurat pe 1 mai 1968 si a fost declarat dept cel mai mare parc de agrement din Romania.

El a fost prezentata la numeroase posturi de televiziune din tara, cat si in presa scrisa centrala din Romania si alte state Ue.

Complexul cuprinde:

- Bazin olimpic
- Bazin pentru copii
- Patinoar
- Baza hipica ``Virgil Barbuceanu``
- Teren de fotbal cu gazon artificial (omologat F. R. F. )
- Terenuri de tenis (standarde europene)
- Terenuri de baschet, volei, handbal
- Instalatie de nocturna pentru terenurile de sport
- Pista pentru role si skateboard-uri
- Terase
- Restaurante
- Cluburi - Tequila bowling, La Oha
- Spatii de joaca pentru copii
- Scena spectacole, Video-proiectii, Instalatii de sunet, lumini si efecte speciale
- ``Radio Vacanta La Cupacabana``
- Magazine
- Fast food
- Chiosc ziare
- Cabinet medical
- Telefon public, fax, internet
- Parcari auto si biciclete
- Aventura Land
- Inchirieri masinute pentru copii
- Jocuri gonflabile (tobogan cu apa, castele, pentru catarare, cu obstacole)
- Inchirieri material sportiv, sezlonguri, gratare.

    Date de contact:
  • Nume: Ciobanu Ioan
  • Telefon: 0233 280 993
  • Email: pensiuneabyblos@yahoo.com

Poze imprejurimi Piatra Neamț

Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț Piatra Neamț

Vezi toate unitatile de cazare din Piatra Neamț